Poezie O, tainica lumina-a vietii

De-aceea e durere-n lume

Si lacrimile curg suvoi,

Nu mai e nimeni sa ne-ndrume

Si-s "munti de intuneric" peste noi



Fiindca faradelegea noastra

A facut zid de despartire

Intre dumnezeiasca mila

Si biata noastra omenire.

"Nu, mana Domnului nu-i prea scurta"

S-ajunga-n lumea noastra mica

"si nici urechea lui prea tare"

S-auda strigatul de frica,



De groaza si de disperare

Cand bajbaim ca niste orbi

De-a lungul zidului de ura

Sub jalnic croncanit de corbi.



Ne poticnim, ca-n bezna noptii

Si mormaim ca niste ursi

Caci vinovati suntem cu totii

Si ne-am lasat de ura dusi.



Si totusi-anunta proorocul

Ca bezna nu va dainui

De-a pururi peste tot pamantul

Plin de necaz, ci s-o sfarsi!



Si "s-a sfarsit!" rosti Mesia

Cel rastignit pe cruce, la calvar

Si-a rasarit lumina, bucuria,

Venita de la jertfa Sa, prin har.



Deci sa traim ca fii ai zilei,

Caci cei care raman in El

Sunt fii ai dragostei, ai milei,

Privirea-si indreapta spre cer.



O, tainica lumina-a vietii

Fa sa ma scald in raza ta!

Alunga tu tristetea cetii

Si norii grei, din viata mea!