Poezie Celula primara

Se spune astazi ne-ncetat

Ca universul minunat

A aparut asa, de-odat"

Fara vre-un plan elaborat

Intr-o explozie "big-bang"

De nu stiu ce puteri si rang...



Dareu ma-ntreb neincetat:

cine-o fi cel care-a creat

Celula care-a explodat?

Dar stiu ca-i tare minunat

Tot ce in juru-mi, necurmat

Tresare-adanc de bucurie:

Lumina soarelui ce-nvie

In dimineata azurie

Si urca lin, cu raze drepte

ca pe misterioase trepte,

Iar in romantica-i plecare

Roseste cerul jos, in zare...

Si aerul care-l respir

Si delicatul trandafir

Si-n aer zumzet de albine

Ce ma incanta-atat pe mine.

Si-apoi, stelutele de nea

Ce zboara iarna-n calea mea,

Imi dau atata fericire

ca le-as urma in nemurire.

Si ce atomi, ce elemente

S-au combinat pe indelete

De-a rezultat fara vreo teama

Iubirea-n inima de mama?



Si-atatea mii de intrebari

Imi pun, privind uimita-n zari,

La milioanele de stele

Si la distanta dintre ele,

Ori la talazurile-n spume

Ce bat in tarmuri, far-a spune

Cine le-a pus stabil hotar

De se opresc si mor la mal?



Privind la tot ce ma-nconjoara

Imi zic:celula cea primara

Din care-apoi a explodat

Tot universul minunat,

Trebuie sa fi fost creata

De o fiinta minunata

Pe care n-o stiu cum arata

Dar stiu atat:ca ma iubeste

Si minunat mi-o dovedeste!