Poezie Credinta magilor

Era o noapte minunata.

Pe cer luceau stelute mii,

Zambind pe-ntunecata bolta,

Asemeni unor pietre vii.



Dar, iata, dintre ele aparu

O stea stralucitoare

Si-ncet pe cer ea tot crescu,

Dand o lumina care,



Ii destepta pe cei trei magi

Din tari indepartate.

Doar ei vegheau cu suflet treaz,

Gandind la vremi uitate.



Pornira-apoi catre zari,

Spre-o tara indepartata.

Mergeau mereu increzatori

In darul ce-i asteapta.



Calatoria nu era

Lipsita de primejdii;

Nici soarele nu-i ocolea

Si nici capriciul vremii.



Dar nu-i oprea nici vantul sec

Nici soarele puterni!

Mergeau urmand doar drumul drept

Stiind ca totul e vremelnic.



In zile calde asudau,

Gemeau in noaptea rece,

Dar cand priveau spre cer , stiau

Ca toate-apoi vor trece.



Iar la final ei au primit

Rasplata meritata.

Pe Pruncul sfant l-au intalnit

Si-o pace nesecata.

Si noi trecem ades cu greu

Prin lumea de suspine, Dar sa avem in gand mereu

Ca Domnul nostru vine!



De-aceea ne-avantam acum

Spre tara Minunata

Si nu ne mai oprim pe drum

Stiind ca Domnul ne asteapta.



Sa ai tu harul dintre toti

Si sa-I atingi mantia?

Tu, muritor si pacatos,

Sa Il vezi pe Mesia?



Osana Celui PreaInalt!

Osana si marire!

Venind din cer ne-a aratat

Cereasca lui iubire!



In El aveau magii pe drum

Credinta neclintita.

Cu El mergem si noi acum

Spre patria dorita.



Iar dincolo de efemer

Ce-n urma va ramane,

E darul sfant venit din cer,

E doar cerescu-I nume.



E Pruncul sfant si minunat,

E Salvatorul lumii,

E Dumnezeu adevarat

Cuprins candva in limitatul humii.