Poezie NU TE TEME! (3)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 52
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/18037-nu-te-teme-3]NU TE TEME! (3)[/url]

„Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine" (Isaia 43:5)



Prins în vâltoarea vieţii pe pământ,

A încercărilor din vreme-n vreme,

Te simţi adesea copleşit, înfrânt,

Dar Domnul îţi vorbeşte prin Cuvânt:

Nu te teme!



Privind la valurile care vin

Pe marea ce învolburată geme,

Te-nvăluie al disperării chin

Însă din cer se-aude-un glas divin:

Nu te teme!



În labirintul vieţii când te pierzi

Şi situaţiile-ţi par extreme,

Cauţi ieşiri pe care nu le vezi

Dar e deajuns îndemnul să-l urmezi:

Nu te teme!



Procesul rezolvărilor e greu,

Căci viaţa te-asaltează cu probleme

Într-un şuvoi ce creşte tot mereu,

Dar astfel îţi vorbeşte Dumnezeu:

Nu te teme!



Când gurile cuptoarelor de foc

Cer sacrificii uneori supreme

Şi simţi că viaţa ta e pusă-n joc,

Cuvântul îţi vorbeşte-atunci, pe loc:

Nu te teme!



Privind la viitorul glorios,

La sfinţii-ncununaţi cu diademe

Pentru sfârşitul lor victorios,

Tu mergi la drum de mână cu Cristos,

De ce te-ai teme?



Amin

Vulcan, oct. 2007

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie NU TE TEME! (3) | Salvatorul.ro
meniu prim
Ajunge sus, cel care ajută pe altul să urce...