Poezie MEDITATIE (asupra conditiei umane fara Hristos)

În jur e vuiet, zboară vorbe,

hohote de râs,

e freamăt, viermuială fără rost.

Nimic din lume nu mai seamănă

cu ceea ce a fost,

vocile răsună mai sparte,

mai străine,

urechile cu greu disting

ceva mai clar

ceva mai bun,

toate îmi par

zgomote dintr-o orchestră

ce cântă disonant.

Unde e oare armonia

pusă-n lume

când cerul şi pământul

a fost chemat din nefiinţă,

din neant ?



În setea ta de nou, TU – om modern

impui o nouă modă în fiecare an

şi vrei să schimbi,

s-arunci toată rânduiala,

Dar TU - eşti vechi –

oricât te-ai vrea de nou,

alta e doar spoiala...



Ţi-e sete de libertate ,

spui că te descătuşezi,

eşti spirit nou.

Cine te crezi...?

Eşti doar un rob al căutării,

viaţa te mână înainte - sau...poate teama...

nu ştii unde vrei să ajungi,

nu cunoşti nici calea într-acolo.

Te-nvârţi în jurul cozii

şi ce-i mai trist...e că nici nu-ţi dai seama...