Poezie CAND M-AI INVITAT, ISUSE

CAND M-AI INVITAT, ISUSE



Când m-ai invitat în turma Ta

Eram rebel, eram fără putere

Pe căi curate nu puteam umbla

Şi nu ştiam de Har, de mângâiere.



În viaţa mea dicta doar firea

Spunându-mi ce să fac, unde să merg

Habar n-aveam ce-nseamnă răstignirea

Şi că la cruce păcatele se şterg.



Eram atunci înfrânt, eram epavă

Universul meu lăuntric era vid

Voiam progres dar mă loveam de-un zid

Tot ce culegeam era doar pleavă.



Şi ai intrat Isuse-n viaţa mea

Cu pacea Ta, cu dulcea Ta iubire

De-atunci povara nu-mi mai este grea

Şi-am înţeles că vrei neprihănire.



Cu glasul Tău aşa fermecător

Şi-a Ta privire atât de prietenoasă

M-ai cucerit, mi-ai dat un viitor

Şi ştiu acum că-s parte din Mireasă.



Abandonat-am obiceiuri şi metehne,

M-am rupt total de lumea cea de lut

Şi-am început trăirea vieţii demne

Recunoscându-L pe Stăpânul absolut.



Şi-această fericire negrăită

Mi-ai oferit-o fără nici un ban

Dar vrei o inima curată, ne-mpărţită

C-aşa Te onorează cerescul cetăţean.



Octombrie, 2007