Poezie Pe cale

Pe calea pribegiei, la căpătâi c-o piatră,

Cad răpus- adesea de truda nesfârşită

Şi caut un strop de pace, un strop de alinare,

Un colţişor de tihnă, căldură la vreo vatră.



Doresc s-alerg spre tine şi mâna-mi obosită

s-o pun în Mâna sfântă, ce jalea mi-o preface

în cânt de bucurie. În somnu-mi trudnic

aievea văd cum îngeri pe-o scară nevăzută



coboară din ’nălţimi şi ca lui Iacov mi se pare

că te zăresc la capăt, stăpân peste lumini.

Te simt aşa aproape, şi simt cum mă priveşti

Nimic nu te încape, dar tot în mine eşti.



Şi-n zborul alb de îngeri, plutind pe mii de raze,

Primesc puteri de taină ca să pornesc la drum,

Punând crucea pe umeri. Ca un fum

Ce se destramă cad lanţurile ce mă ţin.

"O ,Tată, ţine-mă de mână, spre Tine vin!"