Poezie Drumuri Perdute

Mai cules de pe drumuri pierdute

Pribegind eu în farmec lumesc

Sub povoară ghebos fără minte

Mă aflam când mi-ai spus: -Te iubesc.



-Până când să-ţi aştept eu venirea?

- Până când vrei s-aştept să te-ntorci

Căci mă doare, când văd eu peirea.

Iar mâncarea o i-ai de la porci.



-Până când pribegeşti tu prin lume?

Fiind departe de Acel ce dă viaţă

-Cât mai bei de la ape cu spume?

Şi nu vii la Acel ce-i speranţă.!



M-am trezit eu în clipa din urmă

Şovăind pe pământ ca pierdut!

Dar deo-dată-am simţit eu o mână

Cum m-a scos din al morţi tumult.



Din noroi şi mocirla ce-a neagră

El ma scos ca şi eu să trăiesc;

A rupt lanţuri de fier ce mă leagă

şi în şoaptă mi-ai spus, - Te iubesc!...



Coborât-ai prin văile-adânci

Printre spini care carnea-ţi zmulgea!

Naint-ai suferind printre stânci

Vocea Ta tot mereu îmi şoptea.



- Te iubesc cu-o iubire cei sfântă

Chiar durerea de moarte o-nfrunt!

Eu doresc ca în lumea pre-naltă

Să fii şi tu cu poporul cel sfânt.





31/03/2005GL