Poezie IUBIREA DIVINA

IUBIREA DIVINĂ



Ps.18.19. „El m-a scos la loc larg

şi m-a scăpat pentru că El mă iubeşte."



Omule! eşti lutul de Dumnezeu modelat,

Un chip minunat sub ceru-n stelat,

Şi-n nări ţi-a pus a Lui suflare.

Ţi-a dat iubirea Lui, cea mai mare.



Ale Lui sunt pământul şi ceru-nstelat

Şi-i dă ascultare tot ce mişcă şi are suflare.

Numai Tu suflete, te-ai îndepărtat

Grăbeşte! Revino! Şi-i dă ascultare!



S-a revărsat din cer lumina Sfântă

Şi a cuprins pământu-n razele ei.

S-a ridicat din adâncul văii o stâncă,

A cărei temelie pe cruce-aprins scântei.



Pe cruce, a învins iubirea Divină

Tot răul născut din neascultare.

Mă plec sub cruce, cu căinţă, umilă,

Să sorb din izvorul iubirii, iertare.



A potolit setea sufletului încercat,

A făcut să se reverse peste el bucuria,

Din întuneric l-a scos, lumină i-a dat

Şi minunile Domnului sunt azi mărturia



Unei măreţii, ce ţese din firele iubirii

O ţesătură nouă, mătasea neprihănirii.

În necaz s-a-ndurat de suferinţele mele,

Mi-a dat bucuria şi-am uitat de durere.



Dragostea sublimă, m-a împresurat,

S-a cuibărit în suflet şi mi-a dat,

O minunată nădejde, că voi fi şi eu

În împărăţia de o mie de ani cu Dumnezeu.

Amin!

22.10.2007