Poezie Privind Veşnicia

Privind Veşnicia



Privind în Scriptura sfântă

La veşnica viaţă promisă,

Dorul imens mă frământă

La făgăduinţa ce e scrisă.



Ceea-ce ochiul, n-a văzut

Şi nici urechea, nu a auzit,

Prin inimă, nici n-a trecut,

Domnu-n cer le-a pregătit.



Ele vor fi scumpa răsplată

Ce-n veşnicie se va-ntinde,

Şi mântuiţii, n-or să poată

Nici socoti şi nici cuprinde.



Căci comorile din Paradis

Vor fi complet cunoscute,

Prin bucuriile de nedescris

Doar când ele-or fi văzute.



Şi când vom fi faţă, în faţă

Cu bunul Tată, Dumnezeu,

Vom şti cum e eterna viaţă

Trăită-n vremi de apogeu.



Când toţi laolaltă-n iubire,

Vom fi o limbă, un popor,

Cea mai frumoasă glăsuire

Va răsuna-n imn triumfător.



Acolo toţi se vor cunoaşte

Asa cum ei sunt cunoscuţi;

În dragoste vor recunoaşte

Că sunt din fiii cei pierduţi.



Comuniunea sfântă, curată

Şi viaţa clară, armonioasă,

Vor fi o parte din răsplată

Ajunşi stăpâni, la ei acasă.



Şi-acolo minţi nemuritoare

Vor contempla cu bucurie,

Splendoarea vieţii viitoare

Minuni şi taine, în veşnicie.



Vrăjmaşul rău nu va mai fi

Cu-a sa putere de-amăgire,

Căci nimeni, n-o mai auzi

Un glas străin spre ispitire.



Şi-orice talent şi facultate

Îsi vor ajunge scopul pus,

Va creşte-orice capacitate

Prin dezvoltare tot mai sus.



Acumulând noi cunoştinţe

Minţile, nu vor mai obosi,

Şi cele mai mareţe ştiinţe

Cu noi orizonturi vor sosi.



Întreprinderi cât mai mari

Vor fi, între timp realizate,

Şi-aspiraţiile cele mai tari

Vor fi atinse-n studii toate.



Şi cele mai măreţe ambiţii

Vor fi în totul, îndeplinite,

Făcând invenţii, ale minţii

Obiective, văzute şi trăite.



Şi totuşi multe vor rămâne

Noi culmi măreţe de urcat,

Ce s-o-ntrece să se-ngâne

Cu mari minuni de admirat.



Comorile de ştiinţe create

În Universul, cel nesfârşit,

Deschise-or fi şi cercetate

De sfântul popor, mântuit.



Eliberaţi de cruda moarte

Neobosiţi, vor lua zborul,

Spre alte lumi îndepărtate

Ce le-au ţintit atâta dorul.



Şi-n bucurii, de nedescris

Toţi sfinţii noului pământ,

Vad răsplătirea acelui vis

De secole scris în Cuvânt.



Comori noi de cunoştinţe

Veacuri întregi acumulate,

Vor contempla în credinţă

Venind din lumi imaculate.



Fără a avea de ce se teme

Privesc la slava creatoare,

La sori şi stele, si sisteme

Ce-n jurul Tronului răsare.



Şi-anii cei dulci ai veşniciei

Ce s-or desfăşura, mereu,

Vor fi-n consensul bucuriei

De a-L slăvi pe Dumnezeu.



Căci lupta mare s-a sfârşit

Şi păcătoşi, nu mai există,

Şi Universu-i, tot limpezit

De trgediea cea mai tristă.



Un singur puls de armonie

Va fi prin toată creaţiunea,

Şi-n cea mai dulce bucurie

Va progresa înţelepciunea.



Căci Tatăl Sfânt, a întregit

Prin Fiul Său, Hristos Isus,

Pământ şi cer, ce le-a unit

Şi pacea iar, în ele-a pus!



Dela Cel ce-a creat toate

În zile ce-or fi nesfârşite,

Veşnica viaţă va străbate

Prin lumi şi spaţii, infinite.



Dela invizibilul, atom mic

Pân-la lume-atât de mare,

Ne mai umbrite de nimic

Vor fi-n deplină ascultare.



O! Şi toate cele însufleţite

Din vasta lor nemărginire,

Vor declara, fiind fericite:

Că Dumnezeu este Iubire!



Flavius Laurian Duverna

26 ianuarie 2009