Poezie Verdictul Iubirii

Verdictul Iubirii



Când Domnul Şi-a arătat

În Paradis iubirea-I mare,

Omul făcut s-afla-n păcat

Fiind sub trista-i apăsare.



Deşi, el fusese avertizat

Că Lucifer, răsculătorul,

A fost din ceruri alungat

Şi-ar putea fi, ispititorul...



Adam şi Eva, n-au putut

Ca să biruie marea ispită,

Căci amândoi ei au căzut

Din starea lor neprihănită.



N-au rezistat la ispitirea

Lui Lucifer, cel travestit,

În şarpele ce cu vorbirea

Pe Eva, prima, a amăgit.



Şi pe Adam nu a fost greu

De-al învinge-n încercare,

El a respins pe Dumnezeu

Şi viaţa cea nemuritoare.



Cerul întreg, îi deplângea,

Fiind supuşi sub osândire

În moartea ce se scurgea

Şi le schimbase a lor fire.



Veşmântul cel strălucitor

De-o aureolă înconjurat,

Ce străjuia împrejurul lor

Instantaneu s-a depărtat.



Speriaţi de-a lor înfăţişare

Au cugetat să se ascundă,

Şi la a Domnului chemare

Ei evitau să mai răspundă.



Au prins frunze de smochin

Şi-n şorţuri ei s-au învelit,

Gândind, că în planul divin

Veşmântul lor va fi primit.



Domnul Însuşi le-a respins

Lucrarea lor după cădere,

Şi în dreptate i-a convins

C-or şti de plâns şi durere.



Îmbrăcămintea lor săracă

Din frunze,-a fost înlocuită,

De Domnul, ce ştia să facă

O alta,-n vremea potrivită.



Atunci le-a dat făgăduinţa

Că în cumplita vrăşmăşie,

În luptă-avea-vor biruinţa

Prin Sămânţa, ce-o să vie.



Au trebuit ca să privească

La timpu-acela îndepărtat,

Când viaţa avea să renască

Peste-al blestemului păcat.



Flavius Laurian Duverna

23 octombrie 2007