Poezie Uneori

UNEORI...



Uneori mă simt aşa neputincios

Şi-aşa de fără mângâiere

Dar vine Salvatorul meu, Hristos

Şi-mi ia din suflet orişice durere...



Şi uneori mai cad sub greutate

Dar El o ia – oricât de grea

Şi lasă-n mine starea de uşurătate

Să pot iar linişte şi pace-avea.



Iar uneori speranţa ce-i în mine

Parcă-i ascunsă-n vreun ungher

Şi parcă nimeni nu mă mai susţine

Şi nu mai am voinţă ca de fier,



Dar vine Duhul şi cu duioşie

Îmi dă o-mbrăţişare şi-un sărut

Şi-acestă binecuvântată părtăşie

Înlătură tristeţea care-a apărut.



Uneori nu-i nimenea să-mi spună

O vorbă bună, un cuvânt frumos

Dar merg cu gândul la spinii din cunună

Şi la ocările răbdate de Hristos,



Şi-atunci fiinţa-ntreagă e umplută

Cu-mbărbătări din Luca sau Matei,

Căci vorba Lui atât de cunoscută

Îmi dă tărie în gropile cu lei.



Mă asaltează uneori hidoase vise

Ce-mi tulbură un somn atât de lin

Dar merg în odăiţa cu ferestrele deschise

Şi ’nalţ o rugăciune la tronul cel divin,



Şi-atunci se risipeşte şi coşmarul

Şi frământarea sufletului meu

Mă las cuprins şi legănat de Harul

Ce îl revarsă zilnic Dumnezeu...



Nu uneori ci totdeauna-n viaţă

Prezenţa Lui îmi vine-n ajutor

Mă scoate din dogoare şi din ceaţă

O, cât îi sunt de recunoscător!



16 Octombrie, 2007