Poezie DOMNUL ALINA!

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 128
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/18132-domnul-alina]DOMNUL ALINA![/url]

DOMNUL ALINĂ



Ps. 34.18. „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă Şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit."







Fata mea, nu uita binecuvântarea Domnului

Şi nici una din binefacerile Lui !

Când inima ţi-e frântă şi suferinţa apasă,

Nu uita ! Domnul singură, nu te lasă.



Duhul zdrobit în luptă îşi fortifică călirea,

Domnul prin Har ţi-a dat mântuirea!

Nu pot să te doboare, suferinţele ce dor,

Balsamul pus de El, e vindecător.



Nu uita! După orice nor, apare iar soarele

Şi Domnul e cel ce aprinde cuptoarele,

El vrea să facă din tine un aur strălucitor,

De aceea te trece uneori prin cuptor.



Va fi mereu cu tine, te va scoate biruitoare,

Vei vedea izbăvirea, vei fi triumfătoare!

Vei vedea ajutorul, când duşmanul loveşte,

Căci Isus veghează, te apără şi te iubeşte.



Nu uita ! Oţelul, acolo, în cuptor se căleşte,

Pe noi în încercări, Domnul ne oţeleşte.

Tot ce e mizerie şi rău în noi, trebuie curăţit,

Isus prin jertfă, mântuirea ne-a dăruit.



Încrede-te în Isus, El e Stânca ce te ţine,

Se-ngrijeşte cu drag de tine şi de mine.

Nu strânge amărăciunea în sufletul tău,

Mustrarea îţi face numai bine, nu rău!



Nu uita! Eşti un copil a lui Dumnezeu,

Şi Isus este scutul şi apărătorul tău.

Ascultă şi citeşte zi de zi Cuvântul Său!

Cuvântul te va păzi de tot ce este rău.



Rugăciunea-ţi poartă sufletul spre rai,

In nepăsare, nici o clipă să nu stai.

Rămâi lângă Isus, te luptă, fii trează!

Numai Isus, să ştii, înviorează!



Primeşte sfatul, îndemnul nu-l respinge,

Chiar dacă te doare şi-ţi vine a plânge.

Isus cu milă priveşte, lacrima o strânge,

Pentru păcatul tău, El a plătit cu sânge.



Păcatul meu şi al tău cu sânge l-a plătit,

Neprihănit era, dar fiindcă ne-a iubit,

S-a jertfit, ne-a dat prin Har Mântuirea.

Din iubire, El face în noi curăţirea.



Nu te întrista, când vine mustrarea,

Căci căinţa, ne aduce îndreptarea.

Mustrarea-i făcută să ne înţelepţească,

Cel ce-o primeşte, o să trăiască.



Învăţătura-i sfeşnic, ţine mintea trează,

Sfatul e candela, ce calea luminează.

Îndemnul şi mustrarea sunt pe calea vieţii

Străjerii consecvenţi în anii tinereţii.



Domnul ne vrea cu gelozie pentru El,

Alege-l pe Isus, pe vecie, drept ţel.

În rugăciune mulţumeşte şi cere iertare,

Să fii biruitoare în orice încercare.



Te îndemn să priveşti, numai la Isus,

Să mergi drept pe cale, raiul e sus.

Acolo vei uita de lacrimi şi suferinţă,

Urmează-L pe Isus, cu credinţă.



El te va mângâia şi lacrima-ţi va şterge,

Într-o zi mult mai mult vei înţelege.

Să te ocrotească mă rog, Lui, fierbinte

Cum poate să se roage un părinte.



Te iubesc fetiţa mea, mai mult decât crezi,

Ştiu că într-o zi ai să poţi să vezi,

Cât de mult te iubesc şi cât îmi doresc

Să fi fericită şi aici şi-n raiul ceresc.



Rămâi lângă Isus mereu şi vei fi fericită,

Să-ţi fie Isus ţinta şi vei fi neprihănită.

El va veghea, Te va păzi de cel rău.

Nădejdea să-ţi fie, veşnic în Domnul tău.

AMIN

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie DOMNUL ALINA! | Salvatorul.ro
meniu prim
Nu întoarceți rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântați, căci la aceasta ați fost chemați: să moșteniți binecuvântarea.