Poezie DIN NOU LA NUNTA

Pe când Domnu-abia crease un pământ şi ceruri noi,

Pe când nu erau nici miri îmbrăcaţi, stilaţi ca voi

Pe când Duhul Creator se plimba pe-ntinse ape

Iar nuntaşi nu existau să se ţină de agape,

Pe când omul nu era răvăşit de neascultare,

Şi nici şarpele viclean nu se târâia-ntre fiare

Pe când încă nu erau codrii cu poieni şi flori

Să le strângi, să faci buchete pentru nunţi şi sărbători,

Creatorul Înţelept făuri atunci un om,

Modelându-l din ţărână, strâns atom lângă atom

Şi i-a dat să aibă chip după-Sieşi semănăre,

Habitându-l în Eden în deplină desfătare.



Însă Necuprinsul veşnic care este-n toate sigur,

Şi-a mai zis că nu e bine ca Adam să fie singur.

Unui om aşa perfect cu-nsuşiri nenumărate,

Nu putea să nu-i găsească şi cealaltă jumătate.

Si atunci ca un chirurg făr-ai face-anestezie,

Cu deplină măiestrie i-a făcut pe viu soţie.

Şi aşa peste milenii Scumpul nostru Demiurg

Este Cel mai minunat şi desăvârşit Chirurg,

Care din Adam luă prin excizie o coastă,

Ca să-i faca-acestui om o minune de nevastă.

Numai ea este luată din persoana conjugală,

Ca să-şi completeze soţul, jumătatea lui egală.

Ei egali vor fi să fie câtă vreme se-ntâlnesc,

La altarul lui Isus înnoiţi în strai ceresc.



Spuse-acestea, doar în treacăt, iată-ne întorşi la miri

Să vă dăruim din suflet un buchet de trandafiri,

Puşi în glastra vieţii voastre să vă dea-n cămin miros

cum polenul pe petale să vă fie din Cristos.

O petală colorată este scrisă-n Efeseni,

Care dă parfum în suflet pentru voi şi comeseni

Unde zice că e bine şi de un real folos,

Ca bărbatul pe soţie s-o iubească cum Cristos

Şi-a iubit a Sa mireasă primind moartea cea mai cruntă

Şi de-atunci pe-aripa vremii o găteşte pentru nuntă.



Dar, Trandafirul nostru, ţine strâns-unit petale

Ce ne dă să inspirăm din parfumul vieţii Sale,

Care cere ca soţia să-şi iubească soţu-n El,

Construind un bun cămin precum casa din Betel.

Să respingeţi şoapta vremii care-ades întrebătoare,

Vine şi cu glasul blând, uneori, miorlăitoare,

Şi tot cere şi încearcă cum că Dumnezeu n-a zis,

Incitând pe soţ-soţie, să nu creadă ce e scris.

Iar acum pe frontul vieţii vă mai dăm înc-o petală

Ca să ţineţi strâns Cuvântul fără a-l pune la-ndoială.



Mă gâdesc spre încheiere chiar de nu sunt florăreasă,

Să mai scot şi alte flori pentru mire şi mireasă.

Vreau întâi, o crizantemă, ce-o găsim în Galateni

Care ţine deopotrivă la săteni şi orăşeni.

Ea e dragostea agape ce ucide-n noi mândria,

Iar apoi îi dă prin Duhul să-şi dezvolte, bucuria.

Când aceasta creşte-n voi va dori din plin a face,

Bunătatea şi credinţa care dă din plin şi pace.

Toate acestea strâns legate sub altarul vieţii sfinte,

Vă va ţine în iubire şi-n cuptorul ei fierbinte.



Implorăm pe Domnul slavei să vă ţină tot frumoşi

Ca tot El vă dea odrasle zdraveni, zvelţi şi credincioşi!

Aceştia, să crească-n casă ca laleua între crini

Şi aşa şi voi şi ei să fiţi tari şi demni creştini.

Iar acum noi adunarea, comitetul şi păstorul

Vă dorim să fiţi uniţi în Isus Mântuitorul.

El vă ţină tari pe cale pe altarul mântuirii

Până Domnu-Şi ia mireasa sus pe plaiul strălucirii.

Fiindcă El pe-aripa vremii ne găteşte pentru nuntă

De aceea să fim gata urmărindu-I calea sfântă.

Amin.