Poezie Cea mai frumoasă amintire

Cea mai frumoasă amintire



Cea mai frumoasă amintire

Din viaţă pe acest pământ,

E ziua scumpă, de-ntâlnire

Cu Tine-Isuse prin Cuvânt!



Descoperit ca blând Păstor

Atunci când eu Te-am auzit,

Pus în cântare, cu mult dor

În suflet dragostea, a trezit.



Şi-n lungul vremii n-am uitat

Prea simplele voci de copii,

Ce le-auzeam ades prin sat

Cântând pătrunşi de bucurii.



Prin starea lor cea fericită

Aminteau de-un bun Păstor,

Spuneau de oaia cea rănită

Ce-o duci pe braţe, iubitor.



Şi picioruşul său de-i frânt

Tu-l legi, să-i oferi uşurare,

Şi pâinea vieţii, din Cuvânt

Îi dăruieşti, cu-mbelşugare.



Şi-atât de mult m-a stăpânit

Dorinţa de-a Te şti aproape,

Ca şi-al meu suflet prăpădit

Să-l duci la pajişti şi la ape.



Să îmi dai viaţa, cea eternă

Să intru în sfânta-orânduire,

Când căpătâiul şi nici pernă

Nu vor mai fi spre odihnire.



Neobosit, să îmi iau zborul

Spre-acele lumi din Galaxii,

Ce le-am purtat atâta dorul

De-a le cunoaşte-n veşnicii.



Flavius Laurian Duverna

06 octombrie 2007