Poezie Cea mai frumoasă amintire
Vizualizări: 71
Scrisa: BBCode: [url=/poezie/id/18175-cea-mai-frumoas-amintire]Cea mai frumoasă amintire[/url]
Cea mai frumoasă amintire
Cea mai frumoasă amintire
Din viaţă pe acest pământ,
E ziua scumpă, de-ntâlnire
Cu Tine-Isuse prin Cuvânt!
Descoperit ca blând Păstor
Atunci când eu Te-am auzit,
Pus în cântare, cu mult dor
În suflet dragostea, a trezit.
Şi-n lungul vremii n-am uitat
Prea simplele voci de copii,
Ce le-auzeam ades prin sat
Cântând pătrunşi de bucurii.
Prin starea lor cea fericită
Aminteau de-un bun Păstor,
Spuneau de oaia cea rănită
Ce-o duci pe braţe, iubitor.
Şi picioruşul său de-i frânt
Tu-l legi, să-i oferi uşurare,
Şi pâinea vieţii, din Cuvânt
Îi dăruieşti, cu-mbelşugare.
Şi-atât de mult m-a stăpânit
Dorinţa de-a Te şti aproape,
Ca şi-al meu suflet prăpădit
Să-l duci la pajişti şi la ape.
Să îmi dai viaţa, cea eternă
Să intru în sfânta-orânduire,
Când căpătâiul şi nici pernă
Nu vor mai fi spre odihnire.
Neobosit, să îmi iau zborul
Spre-acele lumi din Galaxii,
Ce le-am purtat atâta dorul
De-a le cunoaşte-n veşnicii.
Flavius Laurian Duverna
06 octombrie 2007
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primNu-ți fie frică de opoziție! Ține minte că zmeul se ridică împotriva vântului, nu cu vântul.