Poezie CARE-I IDOLUL TAU?

Câteva cuvinte despre modul cum s-au născut aceste versuri. Bine-nţeles autorul e Duhul Sfânt care ne inspiră. Cel ce le-a aşternut e poetul, e doar instrumentul de care s-a folosit pentru a fi materializate pe hârtie. Dar istoria acestui poem e interesantă şi L-am văzut iar pe Dumnezeu la lucru. Am început să scriu după ce am citit pasajul din Exod de câteva ori. Am meditat profund la episodul acela. Şi totuşi cam pe la jumătatea poemului m-am oprit. L-am pus deoparte cu gândul de a-l finaliza în viitorul apropiat. Au trecut vreo două săptămâni şi la un moment dat mă gândeam că voi renunţa la ideea de a finaliza acest poem. Dar într-o zi am citit într-un ziar de mare tiraj ceva care m-a pus mult pe gânduri şi mi-a dat imbold să finalizez ceea ce am început. La o festivitate de decernare de premii o actriţă a primit premiul râvnit de ea şi în micul ei discurs a spus printre altele: "premiul acesta, succesul acesta nu are nimic de-a face cu Isus, cu Dumnezeu; l-am dobândit datorită efortului personal, datorită dedicării şi pasiunii..." "Ba mai mult..." zise ea în continuare, "acest premiu, această statuetă este dumnezeu meu."

Da, m-au revoltat acele cuvinte. Dar m-am dus apoi cu gândul la cuvintele profetice din Scriptură unde ni se spune că oamenii vor merge din rău în mai rău. Şi într-adevăr vedem azi cum în multe cercuri Dumnezeu este sfidat în mod făţiş, vedem cum atât de mulţi işi creează dumnezei, idoli la care se închină iar pe Dumnezeul adevărat îl sfidează şi-L batjocoresc, spre pieirea lor. E o realitate crudă în societate în zilele din urmă: idolatria e la culme.

Apoi m-a cercetat un gând; într-un fel m-a cucerit gândul acela; a fost ca o srăfulgerare prin mintea mea, prin sufletul meu. Şi m-am gândit că, văzând felul cum decurg lucrurile în societate, ce-ar fi să ne uităm şi la noi înşine? Mă opresc aci şi las poezia să vorbească.





CARE-I IDOLUL TĂU?



Exodul 32: 1-35

********************

Moise era sus pe munte

(Sus pe muntele Sinai)

S-a-ntâlnit cu Domnul slavei

Ce s-a coborât din Rai

Şi-n acel loc încărcat

C-o sfântă solemnitate

A primit legi şi porunci

Ce pot da integritate,



Legi pentru un trai curat

Potrivit voii Lui sfinte

Şi-a zis Dumnezeu lui Moise:

"Să le-aveţi mereu în minte

Ele sunt principii clare

Nu-s sugestii, opţiuni

De sunt puse-n aplicare

Vor rodi închinăciuni,



Să le-aveţi mereu în inimi

Vor produce-n voi schimbări

Pe cărări întortocheate

Vă vor da orientări

În complexitatea vieţii

Vor fi sprijin, ajutor

Şi veţi ştii că vă iubesc

Că vă sunt un bun Păstor,



Fiecare din popor

Să le-accepte ca pe-un dar,

Să le împlinescă-n viaţă

Ele sunt un ghid, un far

Voi veţi fi o naţiune,

Un popor cu legi cereşti,

Un exemplu-n lumea mare

În probleme sufleteşti...



De la voi vor învăţa

Ţări mai mici şi ţări mai mari

Că exist-un Creator

Bun şi drept – cu braţe tari

Şi vor învăţa principii

Ce creează-n om iubire

Şi vor înţelege mulţi

Calea spre neprihănire."



Şi-auzea Moise cuvinte

Ce nu s-au rostit vreodată

Şi-a-nţeles că Vorbitorul

E Stăpân dar e şi Tată

Iar ecoul celor spuse

Se ducea în depărtări

Se părea că Universul

Dă ovaţii şi cântări.



Dar norodul, jos, în vale

A fost pus la încercare

Parcă nu avea lumină,

Parcă nu avea răbdare

"S-a-mplinit mai mult de-o lună

De când Moise a plecat

Poate a căzut pe-o stâncă,

Poate-o fiară l-a mâncat."



Aşa se gândiră mulţi,

Asta le trecea prim minte

Dar un lucru era cert:

Au uitat de-al lor Părinte,

Au uitat că nu demult

A creat un drum prin mare

Când scăpat-au din Egipt

Când le-a dat eliberare,



Iar soldaţii egipteni

Au fost înghiţiţi de ape

Nici nu mai era nevoie

De nimeni ca să-i îngroape

Ce minune! Ce lucrare!

El - poporul cel robit

A trecut ca pe uscat

În ţinutul stabilit...



Dar acum israeliţii

Erau trişti şi derutaţi

În discuţii foarte-aprinse

Îi vedeai că-s implicaţi

Ce să facă? Ce să facă?

Asta era întrebarea

Şi s-au dus mulţi la Aaron

Să-şi exprime frământarea.



(Ce uşor ne prinde teama

Când n-avem credinţă tare

Ne învăluie-ndoiala

În orice împrejurare

Căutăm atunci soluţii

Ce-s străine de Cuvânt

Nu mai consultăm pe Tatăl

Şi uităm de Legământ...



Ce uşor ne-ncorsetează

Obiceiuri ce-s în lume

Căutăm a ei povaţă

Să ne-nveţe, să ne-ndrume

Iar apoi ne-mpotmolim

Şi ajungem în impas

Nu mai ştim ce e progres,

Nu mai ştim ce e popas.)



Să privim, acum, mulţimea

Propunându-i la Aaron

Să renunţe la Iehova

Punând alt stăpân pe tron

Şi-a căzut Aaron în cursă

Acceptând perversul plan

De-a crea un dumnezeu

Să-i conducă spre Canaan...



Mulţi strigară din mulţime:

"Vrem un dumnezeu palpabil

Să fie mereu cu noi,

Să ne dea teren arabil,

Să-l vedem, să ne vorbească,

Să ne-ajute-n orice zi,

Să nu mai avem necazuri

Ci mereu doar bucurii."



N-au stat mult să se gândească

Şi-au pus planu-n aplicare:

Să aducă toţi podoabe,

Lănţişoare şi brăţare

Tot ce mai aveau din aur

Lucru mic sau lucru mare

Să fie adus îndată

La locul de colectare...



Şi-a-nceput apoi vacarmul

Se-mbulzeau s-aducă darul

Unii-au început să strige

"Hai să construim altarul

Vom face VIŢEL DE AUR

Demn de-a noastră închinare

Va fi dumnezeul nostru

Şi-l vom pune la-ncercare."



Şi pahare şi cuţite

Toate se topeau în foc

Şi-şi ziceau cu mulţumire:

"Vom avea mai mult noroc

Cu acest viţel de aur

Ne vom înţelege bine

Va fi multă libertate,

Vom trăi cum se cuvine."



Şi-au adus arderi de tot

Când au terminat lucrarea,

Au dansat de bucurie

Pân’ a venit înserarea

Dumnezeul lor turnat

Stătea mut, nu se mişca

Nu putea spune o vorbă

Nu plângea şi nu-i certa...



L-a mâhnit mult pe Iehova

Actu-acesta de trădare

Şi-a trimis pe Moise-n vale

Să le spună cu mustrare,

Să le spună consecinţa

Gestului necugetat

Şi a zis deschis lui Moise:

"Tot poporul s-a stricat."



Coborând, apoi, în vale

Îl cuprinse indignarea

Când văzură cum orgia

Prinse toată adunarea

Doar Iosua sta deoparte

Şi plângea cu lacrimi multe

Dar cine să-l ia în seamă?

Nimeni nu voia s-asculte!



Tablele cu sfânta Lege

Au fost aruncate-n stânci

N-a putut Moise-nţelege

Chinul rănilor adânci

A luat apoi cuvântul

Şi-a vorbit s-audă toţi:

"Cine este pentru Domnul

Mici şi mari, soţii şi soţi,



Chiar acum să iasă-n faţă

Să-şi declare-ataşamentul

Pentru Cel ce-a întocmit

Floarea, gâza, firmamentul

Să-l slujeasc-apoi pe Tatăl

Totdeauna cu ardoare

El e vrednic să primească

Închinare şi onoare."



Din familia lui Levi

Au ieşit cu toţi să spună

Că de-acuma înainte

Vor alege partea bună

Ceilalţi? N-au fost mişcaţi

De chemarea la sfînţire

Idolul recent turnat

A ucis a lor simţire...



Şi-au pierit în ziua-aceea

Mii de suflete-n popor

Dintre cei ce au sfidat

Pe măreţul Creator

Cei cruţaţi au fost treziţi

Din prealunga lor beţie

Şi s-au aliat cu Moise

Susţinând a lui solie.



****

Asta s-a-ntâmplat atunci

Ce putem acuma spune

Despre felul cum slujim,

Despre-a noastră-nchinăciune?

Avem idoli sau n-avem?

De avem sunt mulţi, puţini?

Sunt în noi la suprafaţă

Sau făcut-au rădăcini?



Episodu-acesta trist

E-un prilej de cercetare:

Cât suntem de ataşaţi

De Neprihănitul Soare?

Are El întâiul loc

Şi în gânduri şi-n simţire?

Sau L-am dat mai la o parte

Neglijând a lui iubire...



Poate-n inimile noastre

Mai avem din când în când

Idolul numit RECLAMĂ

Ce-a pătruns în suflet, gând

Vrem să ştie fiecare

Cât de credincioşi suntem,

Ce lucrări putem să facem,

Ce neprihănire-avem...



Uneori ne stăpâneşte

DORINŢA de-mbogăţire

Şi-atunci neglijăm Cuvântul

Ce ne-ndeamnă la slujire

Şi uităm că-n Plaiul sfânt

E a noastră-mpărăţie,

Că cea mai bogată stare

E să ai cu sfinţi frăţie...



Poate-avem o CARIERĂ

Ce-o iubim şi-o preţuim

Mult mai mult ca părtăşia

Sau mesajul ce-l vestim

Straiul, casa sau podoaba,

Contul băncii sau maşina

Pot să fure dedicarea

Şi-atunci neglijăm Lumina.



Nu-i nevoie de-un viţel

Confecţionat din aur

Pentru-a fi învinşi de rău

Căci, în noi, al lumii LAUR

Ne va stinge pasiunea

Şi puterea de slujire

Şi vom fi atunci conduşi

De nerăstignita fire...



Nu-i nevoie de un chip

Ce-i cioplit dintr-un stejar

Pentru-a fi nepăsători,

Şi-a cădea, apoi, din har

Are lumea să ofere

Mulţi BAALI, multe himere

Ce-ar putea să ne slăbească

Credinţa în Înviere...



Ne place CONFESIUNEA

O iubim – ea este bună

De îi respectăm principiul

Vom primi în Cer cunună

Dar de o plasăm mai sus

De Mesia – Domnul vieţii

Vom pierde orientarea

Spre ţinutul Frumuseţii.



Ne-ntrebăm nedumeriţi:

Cum de nu e propăşire?

Cum de nu avem în noi

Calzi fiori de mulţumire?

Cum?: Când idolii pătrund

Fac ravagii: toţi ne fură

Pasiunea în lucrare,

Dragostea pentru Scriptură...



Veniţi, deci, să înnoim

Consacrarea în slujire

Să fim mult mai ataşaţi

De neprihănitul Mire

Lumea dă ce are ea:

Ură şi idolatrie

Nu poate să ne ofere

Nici un dram de bucurie...



Numai dătătorul Legii

Poate pune-n suflet pace

Numai El ne poate scoate

Din a humii carapace

Să-L lăsăm pe El să ia

Tot interiorul nostru

C-aşa vom putea respinge

Chiar un idol, chiar un monstru.



Nici în cel mai mic ungher

Din fiinţele predate

Să nu fie loc de simţuri

Ne-mblânzite, necurate

Ci pe tron să stea Mesia

Să ghideze, să domnească

Să putem călători

Către Patria cerească.



Toţi dorim înviorare,

Toţi dorim progres şi har

Haideţi să sporim elanul,

Să ne angajăm plenar

Că nimic din fiinţa noastră

N-aparţine celui rău

Şi că dăm ce se cuvine

Veşnicului Dumnezeu.





George Cornici

Septembrie, 2007