Poezie Pace (2)

Furtuni ce bat în ramuri

să le frângă,

mai bântuie în grădina sufletului, dar

acum e vremea mea de har,

şi-n liniştea adâncă

e o taină...

Pacea ce mi-a cuprins grădina ,

E un dar,

nu e a mea.

Mi-a dăruit-o dragostea sublimă,

Absolutul

Ce sunt cuprinse-n Tatăl meu,

Care m-a luat de mână

Şi m-a săpat în palma-I

Sfântă de Dumnezeu.



Poate să sufle suflarea rece

A nopţii ,

Căci flacăra iubirii n-o va stinge,

Iar păzitorul porţii spre grădină

e Duhul Sfânt,

ce-nviorează

în fiecare clipă flacăra iubirii

şi-aceasta va învinge!