Poezie Am aflat Isuse-n Tine...

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 102
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/18202-am-aflat-isuse-n-tine]Am aflat Isuse-n Tine...[/url]

AM AFLAT ISUSE-N TINE...



Am aflat Isuse-n Tine

Cel mai scump mărgăritar

Şi-l păstrez cum se cuvine

În al inimii pahar.



Tu mi-ai dat speranţă, pace,

Dor nestins de Paradis

Ştiu acum că Ţie-Ţi place

Să-mplinesc tot ce e scris.



Chiar din clipa când intrat-ai

În al meu suflet pustiu

Am ştiut că-n drum spre Rai

Trebuie curat să fiu,



Am ştiut că prin iubire

Pot să cuceresc oricând

Duhul de nemuţumire

Şi-orice necucernic gând.



Am găsit în Tine Ghidul

Ce îmi dă orientare

Să nu mă cuprindă vidul

Ci să am în Cer intrare.



O, ce viaţă fericită

Am de când Te-am întâlnit!

Faţa Ta cea strălucită

Dă fior neprihănit.



Nu mai vreau felul de viaţă

Fără scop şi fără ţel

Vorba Ta este dulceaţă

Îmi dă tihnă şi-mi dă zel.



Am descoperit în Tine

Ce alţii nu pot să dea:

Tărie când vin suspine,

Ajutor în vreme grea.



Zilnic Îţi urmez povaţa,

Zilnic vreau să Te cinstesc

Tu mi-ai transformat viaţa

Într-un trai duhovnicesc.



Ştiu ce mi-am ales în viaţă:

Un Prieten credincios

Care-ntruna mă învaţă

Să iubesc tot ce-i frumos



Am aflat Isuse-n Tine

Cel mai scump mărgăritar

Şi-l păstrez cum se cuvine

În al inimii pahar.



Data: 17 August,2007







































SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Am aflat Isuse-n Tine... | Salvatorul.ro
meniu prim
Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri. ( Iacov 1:22 )