Poezie Sunt doar o suflare

Sunt doar o suflare



Ps. 78. 39 „El şi-a adus aminte că ei nu erau decât carne, o suflare care trece şi nu se mai întoarce."

Ps. 144.4. „Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece."



Sunt doar o suflare care trece,

Ce-şi are mântuirea-n Rege.

Cu fiecare clipă care trece,

Cuvântul Lui e scut şi Lege.



Ţâşneşte izvorul din stâncă,

Şi curge lumina ca un râu,

Sufletul din groapa adâncă

Mi-e scos, pus în snop de grâu.



Mă inundă lumina şi soarele,

Căci Isus, este izbăvirea mea.

Ţâşnesc necurmat izvoarele,

Ca Isus, în lume nu-i nimenea.



E unicul izvor curat, care dă viaţă

Şi din ghearele morţii ne scapă.

Se revarsă-n zori de dimineaţă

Potolind setea, cu veşnica apă.



Mi-e inima plină de bucurie,

C-am găsit la Isus îndurare.

Minunile Lui stau mărturie

În iubire. Eu sunt doar o suflare,



Dar n-a trecut pe lângă mine,

S-a-ndurat, căci, Şi-a amintit

Că sunt făcută din carne şi vine,

O suflare ce veşnicia în El a găsit.



Zile-mi trec ca umbra ce trece

Când soarele urcă, tot mai sus.

Sunt suflarea ce vrea, să plece

Sus, acolo unde o aşteaptă Isus.



La Golgota, prin Jertfa pe cruce,

Numele Lui străluceşte glorificat.

Omului, o suflare care se duce,

Prin iubire şi Har, mântuirea i-a dat.

Numele Lui fie în veci lăudat!



Amin!