Poezie Sărmanul

Sărmanul



Într-o zi eram pe stradă

Şi am dat de un sărman,

Ghemuit, făcut grămadă

Şi flămând, vroia un ban.



Am găsit prin buzunare

Şapte monezi de o mie,

Şi-n mâna sa rugătoare

I le-am pus, cu bucurie.



Faţa-atunci, s-a luminat

Pentru darul meu făcut,

Şi primindu-i, i-a băgat

Jos, sub-al său aşternut.



Mâinile-i, erau murdare

Căci târându-se cu greu,

Fiindcă nu avea picioare

Le punea, pe jos mereu.



Starea-i jalnică spunea

Despre viaţa lui amară,

O, însă nimeni nu putea

Să i-o facă mai uşoară!



Tot ce puteau de a face

Călătorii-n sus, şi-n jos,

Erau mâna a-şi desface

Să-i ofere-un dar milos.



Nu conta cât e de mare

Orice dar, ce-i ofereau,

Conta gestu-n îndurare

Al oricui care-i dădeau.



Împlinind voia cerească

De-a fi demni-n dăruire,

Orice faptă omenească

Va primi şi-o răsplătire!



Flavius Laurian Duverna

20 martie 2009