Poezie Buna Cuviinţă

Buna Cuviinţă...



O! Când celui de lângă tine

Nu-i dai voie sa vorbească,

Buna-ţi cuviinţă nu mai ţine

De regula cea creştinească.



Când aperi, cu înverşunare

Dreptatea proprie ce-afirmi,

Buna cuviinţă cade, moare,

Prin nerăbdare, o confirmi!



Când profiţi, să-ai avantaje

Că ai prins pe loc momentul,

Buna-ţi cuviinţă strigă, rage,

Ţipând, îşi spune falimentul.



Când pe-aproapele jicneşti

Cu niciun pic de remuşcare,

O! buna cuviinţă-o părăseşti

Tu stai pe tron de judecare.



Ai dat pe Domnul la o parte,

L-ai alungat, din sufletul tău,

Te-ai risipit de Sfânta Carte,

Te-ai pus în slujba celui rău!



Te-a prins astfel în mreaja lui,

Te ţine strâns în şapte chingi,

Călcând Cuvântul Domnului,

Tu Duhul Său poţi să Îl stingi.



Dacă aproapele nu îl respecţi

Când el îţi zice: stai, mai lasă!

Atunci prin vorbe, dovedeşti:

Nu ai cei şapte ani de-acasă!



Flavius Laurian Duverna

20 septembrie 2007