Poezie Cat timp...

CÂT TIMP...





Cât timp cuvântul a fost mut pentru mine

Şi cât harfa mi-a fost

Atârnată în sălcii străine,

Stăteam pe mal de Babilon

Cu sufletul rupt,

Sfâşiat de durere.

Viaţa o fiere-mi părea

Şi nu aveam mângâiere.



Ca prins de război să trăiesc?

O, Tată Ceresc,

Ierusalimul e-n inima mea,

Chiar dacă o clipă-am uitat

Cine sunt,

Cine eşti!

Nu vreau ca să uit cetatea slăvită!

Ea-I vie mereu

În sufletul meu!

Spre ea mă grăbesc.

Voi rupe deci lanţuri

Şi harfa mi-o iau

Să vin iar la Tine.

Atât doar - mai am,

Atât pot să-ţi dau.

O harfă şi însămi pe mine!