Poezie Putin

E-atâta lume-n jurul tău, Isuse ,

O gloată flămânzită

Cu mii de răni în suflet si pe mâini

Cu chipul trist, privirea rătăcită...

Eu, într-un colţ, privesc stingher

Străin de toţi şi toate

Şi-aştept un semn

Care să rupă acest mister:

- ce-aşteaptă de la Tine-

Este târziu şi sunt flămând

Şi strâng la piept ştergarul

În care mama-mi puse

Doi peşti şi cinci pâini...



De ce priveşti aşa la mine ?

Oare-am greşit ceva, cumva?

Fiori mă trec, mă ard ca jarul

Şi totusi sub privirea Ta

e-aşa de bine .

"Cine întreabă de mâncare ? cine?"

Ceva parcă mă- ndeamnă- cineva-

Să mă ridic. Şi fac doi paşi.

"E tot ce am"- şi-ntind mâncarea

"luaţi-o!"

Mă cuprinde tulburarea

Şi nu-ndrăznesc ca să mai zic nimic.

Şi-aş vrea să pot să mă fac mic ,

Mic, mic de tot.

"E-aşa puţin ce-am dat,

cum de am îndrăznit

să dau nimicul meu?

Sigur vor râde –acum de mine".

Gândul nu-mi dă pace .

"Oare ce-or face

Cu cinci pâiniţe şi doi peşti ,

În faţa unei gloate

ce-i mare chiar şi s-o priveşti ?

E aşa puţin, dar n-am mai mai mult ,

c-aş da cu bucurie" .

Tu mă priveşti. Privirea Ta

E bună... şi mângâie.

...Eu stau şi-ascult.



...Şi-apoi s-a-nfăptuit minunea

şi parcă nu pot crede

tot ce văd. Pâinea

este de-ajuns, ba chiar întrece .

Întreb un ucenic: "Ce s-a-ntâmplat?

Am dat aşa puţin..."

Şi-apoi mi-a zis :

"Puţinul tău,

nu e puţin ,când îl dai TOT lui Dumnezeu."