Poezie Spre gloria cea veșnică privim

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 87
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/18273-spre-gloria-cea-ve-nic-privim]Spre gloria cea veșnică privim[/url]

SPRE GLORIA CEA VEȘNICĂ PRIVIM



4.08.2007

Petroșani

Petru Coman



Spre gloria cea veșnică privim

Spre Paradisul infinit ce-i pregătit.

Precum Mântuitorul ne spunea să fim

Așa Biserica lui Crist s-a pregătit.



În lumea asta suntem fără preț, fără valoare

Suntem priviți de ea ca pleava, ceva incomod.

Dar prin Isus avem credință și putere

Avem viața și trăirea Lui ca mod.



Avem iertarea de păcate și sfințirea

Avem neprihănire, intrare liberă în cer

Avem pe Duhul Sfânt ce schimbă-n noi trăirea

Avem călăuzire, iar veșnicia nu mai e mister.



Căci Dumnezeu a vrut întreaga fire

Să o ’nnoiască, să fie curată

Chiar omul să se-ntoarcă cu iubire

Spre Cel ce-nviorează viața toată.



Privim spre veșnicii, privim spre cer

Iar « doru-aprins » din noi ne dă curaj

Să ridicam, sa-mbărbătam pe cei ce pier

Fiindcă pentru ei s-a dat un gaj.



Ne-ncurajază ca în luptă să fim tari

Și necazând de oboseală ne sfințim.

Mai sus țineți stindardul oameni mari

Căci vine ceasul și curând cu El trăim.



S-a dus ca să ne pregătească loc în slavă

Și în curând va reveni ca să ne ia

Nu auziți cum vocea Lui ne cheamă :

« Veniți ! Veniți ! Curând vă voi lua ! ».



Spre cer privim spre slava cea eternă

Spre locul fără plâns, fără dureri

Spre patria fără de griji, fără de teamă

Ierusalimul Nou, loc plin de mângâieri.



Când vom sosi acol’ cu toți vom fi uimiți.

Uimiți și copleșiți de sfânta măreție.

« Dă-ne putere, Tată, atuncea pregătiți

Să fim cu-acei ce ți-au slujit doar Ție ! »



Prelung va fi semnalul când trompeta

Suna-va pentru acei răscumpărați.

Unii din morți se vor scula ducând cu ei ștafeta

Iar boldul morții fi-va ’tunci învins. Căci iată-i înviați.



Acei ce-s în viață prin Crist vor fi schimbați

Căci au iubit cu-adevărat și-au așteptat veghind.

Isus și credincioșii pe nor vor fi purtați

Și mare va fi harul să-L vezi încoronând.



Încoronând pe-aceia ce-n lume s-au jertfit

Ce au păstrat credința și-n ceasul cel mai greu

Chiar dacă-n nedreptate au plâns și-au suferit

Au vrut ca să asculte și-atunci de Dumnezeu.



Vor străluci mai tare și vor fi bucuroși

Avându-L pe Isus în frunte conducător divin

Și străbătând văzduhul urmând victorioși,

’Naintea Celui Veșnic se-apleacă și se-nchin’.



Ce glorie ! Ce slavă ! Ce har dumnezeiesc

Să fii in cer cu acei ce-au fost creați pe veci

S-aducă închinare în jurul tronului domnesc!

Ce slavă! Ce onoare, ce mângâieri pe veci!



Spre cer privim spre slava veșnică adusă

Spre Mielul care pentru noi S-a dat.

În moștenirea ce ne-a fost promisă

Dorim să fim pe veci cu Marele Împărat.



Amin.

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Spre gloria cea veșnică privim | Salvatorul.ro
meniu prim
Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!