Poezie Fii milostiv

FII MILOSTIV!



Prov.11.17"Omul milostiv îşi face bine sufletului său,dar omul fără milă îşi tulbură însăşi carnea lui."







Urmăreşte binele şi vei găsi fericirea,

Nu-ţi defăima aproapele, nu fi fierea

Ce varsă amărăciune şi te frânge,

Ziua, noaptea, zbuciumat vei plânge.



Fără milă, însăşi carnea se va tulbura,

Sufletu-n nelinişte se va-nvolbura.

De ce-i este teamă, nu scapă cel rău!

Urmărind binele, ai pace-n sufletul tău.



Batjocoritorul înţelepciune nu găseşte,

Arogant şi trufaş spre pieire grăbeşte.

Pe căi strâmbe, nenorocirea-l pândeşte,

Înfumurat, el sfaturi nu primeşte.



Se-ncrede-nţelepciunea lui deşartă,

Plin de sine, răutăţile-şi deşartă.

Îngânfat, uşuratic, cu gura străpunge,

Răneşte adânc, fără milă, până la sânge.



Mila rodeşte blândeţe-n petale de crin,

Cu polenul iubirii anhilează venin.

Mila-i nestemată în cununa Dragostei,

Piatră preţioasă, şlefuită-n Harul jertfei.



Un diamant ce străluceşte-n credinţă,

Mângâiere pentru cel în suferinţă.

Mila emană iubire, mireasma îndurării

Pe altarul rugăciunii şi-nchinării.



Bobocii milei împodobesc dragostea,

Stelele dărniciei strălucesc în ea.

E perla iertării, o veritabilă îndurare,

Mila curge-n şuvoi de binecuvântare.



Fii milostiv, şi dă cu mână largă,

Dăruieşte cu drag din inima-ntreagă.

Cel zgârcit strânguieşte, nu dăruieşte,

Nici nu-mbogăţeşte, vezi că sărăceşte.



Sărăceşte-n milă, în facere de bine,

Bunătatea lui se-mbracă-n suspine.

Dărnicia lui are ţepi, ne-nduplecată,

Dă cu părere de rău, cu judecată.



Omul milostiv este săturat şi fericit,

În neprihănire-i stâncă de granit.

Are milă de sărac, dă cu mare bucurie,

Adună comori doar pentru veşnicie.



Fericit e omul blând şi milostiv,

Vrăjmaşul nu-l poate ţine captiv.

Blândeţea lui e cristalul unicat,

Mila lui e rubinul veritabil, placat

Cu aur pentru ceasul biruinţei,

Înşirat în salba pocăinţei.



AMIN!