Poezie Mama cea adevarata

MAMA CEA ADEVĂRATĂ



Se ridică o dorinţă şi în taină doru-ntreabă

Care-I taina întregită despre mama adevarată

Ce-nţeles are cuvantul ce pe buze toţi îl poartă

Chiar şi pruncul de pe braţe îngână cuvântul mamă.



De-abia venit în lume când începe să vorbească

Nu ştie pe nimeni altul decât chipul cel de mamă

Mii de mâini de s-ar întinde să îl salte sus pe braţe

Pânsul lui nu se alină doar la mama adevărată.



Fie mamă-mbâtrânită, fie urâtă, fie arsă

Pentru el nu este-n lume altă mamă mai frumoasă.

Mii de mâini de s-ar întinde ca să-l mângâie pe faţă

Nu e nici o mână-n lume cum e mâna cea de mamă.



Pentru ce te-ntrebi acum prea iubite ascultător

Nu îşi lasă pruncul mama şi-o cunoaşte dintre toate

I-a simţit mâna d emamă şi şi-a întipărit-o-n minte

Chipul e ice nopţi de-a rândul l-a veghiat cu ginăşie.



Vie mame cu grămada să îl ia în braţul lor

Plânsul lui nu se alină, nu cunoaşte mâna lor.

Dar veţi spune mii de mame se găsesc în lumea toată

Însă cum poţi şti dintre acestea care-i mama adevărată?



Să aduc aş vrea în faţă doar o mică întâmplare

Care-ar pune în gândire în parte pe fiecare.

S-a-ntâmplat ca într-o casă tata a trecut din viaţă

Lăsând cinci copii orfani şi o mamă-ndurerată.



Greu le câştigă sărmana hrana-n fiecare zi

Dar în dragostea-i fierbinte nicicând nu a obosit.

Greutăţile-ntâlnite le-nfruntă cu bărbăţie

Căci în inima de mama era un fior fierbinte.



Însă lipsurile care zi de zi erau mai multe

A-nceput s-o copleşească, mintea-ntruna să-I frământe.

Greul îl văzură şi alţii, şi-ntr-o zi veni să-i spună

Vreau să tea jut cu ceva îi zise o vecină.



Dă-mi fetiţa cea mai mică s-o-nfiez să fie a mea

E mică nut e cunoaşte şi-n curând te va uita.

Ai destul pe ceilalti patru nu mai sta la îndoială

Am s-o îngrijesc mai bine ca o mamă adevărată.



Tot ce am îi dau fetiţiei, tu vei fi mai liniştită

Căci din zi în zi vedea-vei fata ta mai fericită

Doar îţi cer un singur lucru să nu îi spui niciodată

Căci tu eşti a ei mamă bună, iar la mine e-nfiată.



Greu putu să se decidă să-I dea fetiţa din braţe

Însă lipsurile multe o făcu să hotărască.

Vecina şi lua fetiţa zicându-I fi pe pace

Căci fetiţa ta de-acuma va trăi-n belşug de toate



Într-o z ice se întâmplă mama văduvă rămasă

Aude plângând pe stradă pe fetiţa înfată.

Repede ieşi afară, o ridică sus pe braţe

Ce s-a întâmplat cu tine, o mângâie şi o întreabă.



"Am căzut", strigă fetită căci am alergat pe stradă

Şi-am venit să-I spun la mama, dar mama nu-I acasă.

Atunci o luă pe braţe şi o mângâie pe frunte

Şi fetiţa deodată se opreşte, nu mai plânge.



O priveşte lung în faţă, şî apoi o-ntreabă-ndată

Nu ştiu ce se întâmplă cu mine ce-s cu a matale braţe

Niciodată până acum cât am stat la mama-n braţe

Nu m-am simţit fericită ca acuma niciodată.



Spune-mi vecină secretul să i-l spun şi eu la mama

Cum trebuie să-I fie mâna când îşi ia fetiţa-n braţe.

Nu putu să-I dea răspunsul numai ochii-I lărcrămară

Eu nu sunt numai vecină, eu sunt mama adevărată.



Inima în min’ tresaltă la acest cuvânt de mamă

Şi aş vrea să spun din toate care-I mama adevărată.

Ridicaţi-vă privirea, iată-o mână-nsângerată

Iată un braţ străpuns de cuie , iată o mamă adevărată.



Pe Golgota în piroane iată-un corp bătut de bice

Iată o frunte-nsângerată pentru mine, pentru tine.

Spini adânc înfipţi în frunte nasc şuvoaiele de sânge

Gura arsă de durere, ochii parcă-ncep a plânge



Între doi tâlhari se zvate în chinuri îngrozitoare

Iată mama adevărată atârnată în piroane.

Spune care-ţi este vina trecătorii îl întreabă

De-ai ajuns să rabzi pe cruce moartea cea mai blestemată.



Dar nu poate da răspunsul, numai capul şi-l apleacă

Şi-n suspin se-aude o şoaptă eu sunt mama adevărată.

Am venit să-mi strâng copii, pruncii să-I ridic pe braţe

Orbilor să dau vedere, morţilor să dau viaţă.



Cerule să iei aminte, pâmântule stai ca mărturie

De ai mai văzut vreodată o iubire-aşa fierbinte,

Şi s-ar stropi fierbinţi de lacrimi pe ţărâna blestemată

Căci pe-aceasta mamă sfântă mulţi nu vor s-o recunoască.



Spuneţi voi ce staţi de faţă şi-aţi simţit mâna de mamă

Mai există o fericire ca aceasta în viaţă.

Spune-mi tu căzut pe drumuri de care la nimeni nu-I pasă

Ce-ai simţit când mâna mamei îndreptatu-s-a spre tine.



Spune-mi tu ce fără milă ai ajuns rănit cumplit

Ce-ai simţit când mâna mamei te-a legat, te-a izbăvit.

Tu lovitule de soartă ce-ai ajuns fără speranţă

Ce-ai simţit când mâna maei apărutu-ţi-a în faţă?



Tu bolnav în lumea asta fără leac de vindecare

Ce-ai simţit când mâna mamei turna leac de alinare.

Cei legaţi cu lanţuri grele câţi cu lanţ încătuşaţi

Au văzut această mână când le-au rupt, le-au dezlegat.



Toţi cei izvăviiţi de greuri toţi cei scoşi de sub povară

Strigă plini de bucurie c-au simţit mâna de mamă

Eu atât dar vă POT SPUNE Şi voi spune viaţa toată

Pentu mine nu există altă mână, altă mamă.



Cum s-a aplecat spre mine nu voi uita nciodată

Şi mi-a spus cu bucurie eu sunt mama adevărată.

De aceea fac chemarea în auzul orişicui

Veniţi tineri, veniţi vârstnici, veniţi astăzi la Isus.



Veniţi voi răniţi bolnavim veniţi voi de ani albiţi

Şi vedeţi ce fericire în braţele Lui găsiţi.

Veniţi şi vedeţi minunea trâmbiţată-n lumea toată

Mama noastră are mâna străpunsă şi-nsângerată.



Dacă stai la îndoială despre adevărata mână

Punţi-o la-ncercare cereţi-o de sus vină.

Tu bolnav ce în durere numărat-ai nopţi şi zile

Astăzi mâna-nsângerată se întinde către tine.



Şi ca semn pe toată viaţa că e mâna adevărata

El îţi vindecă durerea şî ranele ţi le leagă.

Tu ce-ai şchiopătat pe drumuri şi-ai ajuns în necredinţă

Azi îţi face mersul liber semn de mare biruinţă.



Tu lovitule de soartă ce-ai căzut în disperare

Şi ai zis că pentru tine nu mai este uşurare.

Da şi pentru tine se întinde mâna cea însângerată

Isus spuen: Îndrăzneşte, Eu sunt mam adevărată!



Ce-am născut în chinuri grele şi ce am purtat pe braţe

Pân la ultimul voi creşte şi am să le dau viaţă.

Voi coii din lumea întreagă ascultaţi glasul de mamă

Nu v-adăpostiţi sub umbră, nu căutaţi o altă mamă.



N-alergaţi şi nu vă duceţi la cea vitregă, nu-i pasă

Că v-ameninţă cu moartea că nu ea v-a dat viaţă.

Mii de mâini de s-ar întinde mii de glasuri de vă chiamă

Fiţi ca pruncul ce cunoaşte pe mama adevărată.