Poezie Apus la Cetatea Ciceului

Prin norii ce-ncet se destramă

În vii figurine de joc,

Se vede tipsia de-aramă

Tivind orizontul cu foc.



E un concert al culorii

Apusul pe-apusul Ciceu,

Apus peste foi de istorii

În straiele colbului greu.



Apus peste glorii apuse,

Pe ziduri ivite din stânci,

Pe zgomotul luptelor duse

Prin hrubele vremii, adânci.



Final de concert pe ruine,

Grandori prăvălite în lut,

Spunând că şi „mâine"devine

Tot un „ieri", adică trecut.



Apus ce cu ultima rază

Ne spune în mod hotărât,

Că nimic de aici nu durează

Mai mult de o clipă...şi-atât.



Ciceuri apar ca să moară,

Ca tot ce-a zidit cel zidit,

Când goarna istoriei, iară,

Dă stingerea-n sunet dogit.



Dar este în cer o Cetate

Eternă, aşa cum e scris,

La bază având nestemate

Şi zidul făcut din iaspis.



Acolo nu-i soare, nici lună,

Lumină îi e Dumnezeu,

Şi nici n-are ce să apună

Căci slava o umple mereu.

***

Coboară iar pleoapa-nserării

Pe stinsul, trecutul Ciceu,

Dar ştim că-n Cetatea salvării

Lumină-i în veci Dumnezeu.



Amin

Ciceu Giurgeşti, 7 sept. 2007