Poezie În încercare

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 70
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/18293-n-ncercare]În încercare[/url]

În încercare



Când treci printr-o încercare grea

Îl caută pe Dumnezeu, la El este scăparea ta!

Nu se va rezolva pe loc , aşa deodată,

Că este-o lecţie, ce trebuie-nvăţată.



În jurul tău, învălmăşeală mare s-a creat

Şi-n fiinţa ta-i un haos, cum nu s-a mai aflat,

Nu înţelegi, nu mai pricepi nimica

Te apucă groaza şi te prinde frica



Nu mai găseşti putere-n tine pentru rugă

Şi orice rază de lumină, întunericul alungă.

Nici timpul nu-i de partea ta, în loc că stă îţi pare

Nepăsător priveşte, cum suferi, cum te doare



Când nu mai eşti stăpân pe tine

Ura şi mânia val după val vine,

Cu vorbe negândite nu lovii, nu arunca ,

Cuvântul Sfânt să-l schimbi nu încerca.



Acolo-n lumea nevăzută, necunoscută ţie

E adunare mare, e sfat la împărăţie,

SfântaTreime cu îngerii se adună,

Te cheamă şi pe tine, la sfat,cu dânşii împreună.



Domnu’ e prezent, cu tine să se sfătuiască,

Trimişi sunt îngeri ca să-ţi slujească.

Tu, cată pacea şi liniştea divină,

Alungă starea de-ngrijorare şi mânie plină



În toată învălmăşeala din jurul tău,

Tu caută să-L vezi pe Dumnezeu.

El e prezent, nu stă nepăsător

Durerile din fiinţa ta, pe El mai tare-L dor.



El are-un plan şi-o lucrare de-mplinit,

La aceasta, te-a chemat, de bună voie ai venit.

Lucrează şi zideşte, e munca ce ţi-a dat,

E lecţia ce trebuie, ce-o ai de învăţat.

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie În încercare | Salvatorul.ro
meniu prim
Cea mai eficientă cale prin care Domnul ne maturizează spiritual este ...suferinţa.