Poezie Sarea

SAREA



Prov. 12.18. „Cine vorbeşte în chip uşuratic răneşte cu străpungerea unei săbii, dar limba înţelepţilor aduce vindecare."



Matei 5.13 „ Voi sunteţi sarea pământului.

Dar dacă sarea îşi pierde gustul,prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra?

Atunci nu mai este bună de nimic,decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni."





Gustu-i bun, când sarea-i pusă cu măsură,

Dacă n-ai pus sare, mâncarea n-are gust,

Dacă pui peste măsură, mâncarea-i saramură,

Dacă-i măsurată, sănătate-i şi bun gust.



Măsurată de ţi-e vorba, e plăcută şi dorită,

Dacă însă cleveteşti şi vorba ţi-o lungeşti,

Se stârneşte uraganul chiar de–i ziua însorită,

Norii se adună şi furtuni dezlănţuieşti.



Dacă ai o vorbă aspră şi mereu pe critică,

Laşi în urma ta, tristeţe şi multă supărare,

Dispreţul faţă de cel slab, nu e sare, nu-l ridică,

Îl clatină şi-l macină, pân-la disperare.



O vorbă dreasă cu sare şi spusă cu blândeţe,

E pârghia ce ridică pe cel slab, şi-i dă viaţă.

Un om încrezut, mândru, e sare amară-n poveţe,

Răneşte şi distruge, e un suflet de gheaţă.



Dă-ne Doamne înţelepciune şi măsură

Pentru sarea ce o punem într-o vorbă bună.

Să nu sărăm prea tare sfatul, să nu se nască ură,

Să potolim, nu să dezlănţuim furtună.



Vorba dreasă de Tine, e mereu paşnică,

Nu străpunge cu venin, nu aduce supărare.

E dulce, blândă, chibzută şi nu creează panică,

Are balsam vindecător pentru fiecare.



Buzele nepotolite sunt cursă primejdioasă,

Cu o vorbă dispreţuitoare, varsă din plin veninul,

Lasă în urmă moartea, zâmbind orgolioasă.

Dar cine-şi păzeşte gura, îşi păzeşte sufletul.



Neprihănitul cu buze blânde, înviorează,

Luminează faţa tristă, sufletul îl încălzeşte,

Urmăreşte binele şi cugetul curat şi-l păstrează,

Dragostea lui vezi cum creşte şi înfloreşte.



Gura neprihănitului e un izvor de viaţă,

Are o inimă înţeleaptă, primeşte învăţăturile.

Cel rău nu ia aminte la sfat, se ia mereu la harţă,

Şi-şi varsă ura din plin, peste toate măsurile.





Batjocoritorului nu-i place să fie mustrat,

El se crede mare înţelept şi n-are de învăţat.

Le ştie pe toate, nu-i nimeni ca el, e înfumurat.

De vrei să-i dai un sfat, devine turbat.



Nu te ocupa de cel cu inima trufaşă,

Şi nu-ncerca, vreodată, un sfat să-i dai,

Te va lovi cu ură furibundă, o furie pizmaşă,

Înaintea lui fi sare, cu dragoste în grai.



Urechea care-i deschisă la învăţătură,

Păzeşte viaţa, căci ia aminte la mustrare,

Învaţă să pună vorbirii cea mai bună măsură,

E o sare aleasă şi învaţă din orice certare.



Ce bună este o vorbă spusă la vreme!

Când pe cel în suferinţă, l-ai îmbărbătat.

Când o inimă-i mâhnită, şi-n întristare geme,

Să-ţi fie vorba balsam şi va fi vindecat!



Limba ta să fie mereu, un argint ales,

Un clinchet cristalin cu învăţături alese,

Să-ţi fie vorba blândă şi sfatul cu sare dres

Şi din lumină Sfântă, dragoste vei ţese.



Doamne, dă-mi te rog înţelepciune

Ca să ştiu: când să tac, când să vorbesc.

Doamne înaintea gurii mele stavilă îmi pune,

În mine sarea să aibă, un gust ceresc.



Învaţă-mă Isus, ca să vorbesc ca Tine,

Să fiu o sare bună, Cuvântul să-L păzesc,

Să nu fac rău la nimeni, să fac numai ce-i bine.

Cu dragoste şi pace cărarea s-o netezesc.



Să nu se piardă gustul sării niciodată,

În mine putere sării, Lumina Ta să-mi dea,

Să nu ajung vreodată să fiu o sare lepădată,

Ajută-mă ca să păstrez puterea de a săra!



(Marcu 9.50; Luca 14.34)





Amin