Poezie Copile drag

Copile drag



De ce-ai plecat de lângă Mine

Ce Mi-ai cerut, şi nu Ţi-am dat

Copile drag, te rog Îmi spune

De ce-ai plecat ,şi calea Mea-ai lăsat.



Ce nu Ţi-am dat de n-ai fost mulţumit,

Te chem azi să vorbim! Îmi spune

Ce ţi-ai dorit şi n-ai primit,

Cu ce-ţi dă mai mult, această lume.



Eu te-am creat şi te iubesc

Cum tu nu şti, nici nu gândeşti,

În lume am venit să te găsesc,

Spune-Mi măcar –de ce Mă părăseşti?



Eu Te-am iubit cu dor nespus

Şi-am hotărât cu Tatal împreună,

M-am coborât la tini din cer, de sus,

Ca să te fac o stea-n a Mea cunună.



La tine vin nu mai fugi de Mine,

Te-am căutat şi te mai caut încă.

Eu te ascult iar tu, Îmi spune:

Nu vrei ca să mai bei apa din stâncă?



Vei bea, din apa ce lumea-ţi va da

Şi vei umbla din izvor în izvor,

Dar setea niciodată nu-ţi vei stâmpăra,

Vei cauta apa Mea, plin de jale şi dor.



Nu mai vrei mană, pâine cerească,

Te-a convins lumea ca-i mai bună,

Pâinea şi apa ce ea o să-ţi dăruiască,

Bucatele ce ea, pe masa o să-ţi pună.



Vrei lumea ,dar lumea-i trecatoare,

Ca vântul se duce, deşărtăciune,

Ce astăzi alegi, mâine-au să zboare,

Azi îţi plac, dar mâine ,nu mai sunt bune.



În timpul ce Tatăl îl mai lasă,

Timp de-ndurare, de mila şi har,

Am să te-aştept, cu-ntinsă masă

Şi cu nădejdea ,că N-aştept înzadar.



De mila ta, inima-Mi plânge

Chinul, suspinul şi durerea,

Trupu şi sufletu Îmi frânge

Vino! Adu-Mi cu tine mângâierea



Şi-n rănile ce cuiele-au facut,

Să-mi fi balsam, vindecător,

Să uit durerea prin care am trecut

Când am venit, să-ţi fiu Mântuitor.



Când Tatăl uşa Va închide,

Şi-a Mele răni sor vindeca,

Caci ele pot uşa deschide,

Atunci de geaba ,vei striga.



Vino, la Mine şi nu întarzia

Să nu se-nchidă uşa, şi să rămâi afar,

Caci strigătul şi plânsul tău, dupaia,

Vor fi degeaba, vor fi-nzadar.