Poezie Tatăl minciunii

Tatăl minciunii



Luceafăr fals, stăpân azi în lume

Pe toţi îi cheamă la el să-i adune.

Se plimbă mândru, falnic pe pământ

Lumea se-nchină la a lui cuvânt.



Ia stelele cu mâna din a lui cunună

Le dăruieşte celor ce i-se-nchină.

Le dă putere şi slavă cu el să domnească,

Căci prin ei încearcă să stăpânească.



În lume tot mai sus îi înalţă

Povestea minciunii le spune, îi învaţă

Ce de la început el a cunoscut,

Pentru că minciuna din el s-a născut.



În jurul lui să-i strîngă

Pe toţi ar vrea, să-i convingă

Că pe drumul cel bun sunt,

Se foloseşte de Sfântul Cuvânt.



Pe scaunul lui de domnie

În cadru oficial îi pune, îi suie.

Cu mâna pe Sfântul Cuvânt

Ei depun un fals jurământ.



După ce-au ajuns la putere

Bunul simţ nu mai e, piere.

De jurământul ce l-au depus

Nu-şi amintesc, de parcă nu ei l-au spus.



Cuvântul e un văl ce şi-l pun

Minciună în faţa lumii când spun,

Puterea îi neagă şi nu-l cred

Lumina ce vine din El nu văd.



Nu vor să vadă, să ştie, să-nţeleagă

De unde vine şi câte chipuri leagă

A lui înfăţişare şi ce asemănare

De la început în toate are.



A fost creat demult, întradevăr

Frumos la chip, strălucitor luceafăr,

A coborât apoi şi chipul următor

De şarpe a fost, şarpe amăgitor.



În şarpe mii de ani el s-a târât

Şi-a amăgit pe cei de pe pământ,

Azi însă e balaurul cel mare

Ce pe pământ nu are asemănare.



E supărat, pe nări îi iese foc,

Să-i nimicească ar vrea pe loc,

Pe cei ce ţin poruncile lui Dumnezeu

Şi mărturia lui Isus o au mereu.



Cu fiara acum s-a înfrăţit,

Ce-n mare era şi-n lume-a ieşit,

A lui putere şi autoritate i-a dat,

Scaunul de domnie ei i-a cedat.



Rănită de moarte fiara părea,

Acum însă rană nu mai avea,

Puterea, mărirea i-a dat vindecare,

Admiraţia lumii din plin are.