Poezie MINCIUNA ADMISA

Minciuna, e opusul oricărui adevăr

Şi nu ar vrea, rebela, să stea şi să-l asculte.

Ea ţine şi îndrugă să facă negrul, alb,

Dar iese la iveală căci braţele-i sunt scurte.



Minciuna-şi are sursa din Hades, din Infern,

Şi are ca drept sursă pe cel căzut din cer.

El este tatăl ei de când a plămădit-o,

Şi pot să-l deconspir; el este, Lucifer.



Minciuna e păcatul ce poate-nchide cerul,

În plasă de-i cădem fără s-o respingem!

Ea calea obturează, să nu urcăm spre cer,

Lângă Domnul, sus, ne-mpiedică s-ajungem.



Unii "credincioşi" îndrăznesc, să zică:

Poţi din necaz să ieşi spunând o minciunică!

Ea, mai spun aceştia, te scoate din nevoi,

Când, cu tact o spui, profitul ţi-l ridică!



Mai e, ne spun aceştia, minciuna"specială"

Poţi s-o zici, aşa..., să scapi de-ncurcătură!

Chiar de este scris şi aspru înfierată,

Tu mai poţi "omite" ce scrie în Scriptură.



Minciuna cuprinde arii întinse pe pământ;

Nu poţi intra-n afaceri fără să mai minţi!

Dacă tu o spui pentru-a-ţi burduşi profitul,

Dincolo ai să plângi cu lacrimi mari, fierbinţi.



De eşti tentat să nu rezişti minciunii

Pentru-a-ţi da năvală, banii, către card,

E bine să nu uiţi că cei ce fac aşa,

Pentru totdeauna în focul ghenei, ard.



Aceste versuri simple ce voi a ţi le scrie,

Cheamă pe oricine la vie reflectare;

Căci practicând minciuna fără pocăinţă,

Dincolo-i vom simţi a ei denaturare.



Scriptura se încheie scriind cu firul roşu;

Că minciuna are, sursă şi tată mincinos,

Pe diavol care-nşeală aici întreaga lume,

Să nege, Adevărul, şi-n faţă pe Cristos.



Apoi Scriptura-ntreagă, fără echivoc,

Mai spune că minciuna are braţe tari,

Să-nchidă şi accesul celor ce o spun

Spre porţile Cetăţii de nu se pocăiesc.