Poezie Ridică-te şi umblă...

Din adâncul nopţii negre

când tenebre mă-nconjor,

cu aripile frânte

şi genunchii înfipţi în noroi,

cu spaima în suflet

şi nici un ciot de care

să m-agăţ...



ochii îmi ridic

şi privesc către Tine!



în căderea mea liberă

am uitat

că Tu eşti Cel care

îmi risipeşte negurile,

Tu eşti tăria şi adăpostul meu,

eşti mâna mereu întinsă,

eşti ochiul mereu atent,

eşti mângâierea mea,

când toţi mă părăsesc,

eşti darul meu fără plată.

Te-ai dat pe Tine Însuţi,

ca niciuna din fărădelegile mele

să nu mă mai poată strivi.

M-ai spălat în sângele Tău,

ca să fiu mereu curată,

chiar şi în cea mai neagră

noapte a mea.



Căci Tu m-ai făcut

o făptură nouă.



Din adâncul nopţii negre

când tenebre mă-nconjor,

cu aripile frânte

şi genunchii înfipţi în noroi,

cu spaima în suflet

şi nici un ciot de care

să m-agăţ...



ochii îmi ridic

şi privesc către Tine!



Tu doar îmi zâmbeşti,

nu-ntinzi mâna ci-mi spui:

„Ridică-te şi umblă! Ai uitat

că Eu nu te voi părăsi niciodată,

iar când eşti cu Mine,

poţi păşi pe ape?"