Poezie De vrea ca sa cunoasca...

De vrea ca sa cunoasca cineva

Ce 'nalt si minunat e-un singur gand

Ce-l poarta Dumnezeu in mintea Sa

Cu fiecare om de pe pamant,

Ce frumuseti aduna-n taina fruntii

Un Tata bun si-a toate iubitor,

Sa stea o clipa, sa priveasca muntii,

Sa-l copleseasca maretia lor...



De vrea ca sa cunoasca cineva

Ce simte Domnul pentru-ai Sai copii,

Cat de intinsa e iubirea Sa

Ce n-o poti pe deplin asemui,

Si ce adanca-i poate fi ardoarea

Si harul Lui in inima ascuns,

Sa stea o clipa, sa priveasca marea,

Oceanul nesfarsit si nepatruns...



Si daca vrea, sa urce chiar in sine,

Pe muntii cugetarii omenesti,

Sa soarba frumusetile divine

Sadite-n mintea lui din slavi ceresti,

Sau sa coboare-adancul de iubiri

Ce naste cant si zamisleste vers,

Caci omul plin de ganduri si trairi

E-un mic, si totusi mare univers...



Si Cel ce a creat si munti si ape

Continua lucrarea-i maiestuoasa

Cand cheama doua lumi asa de-aproape,

Ca sa le-adune-n una, mai frumoasa...

Rasar curate florile pe stanci

Cand gandurile lor se intalnesc

Si valurile de iubiri adanci

Intr-o aceeasi mare se unesc...



Te-ntrebi atunci: cum este vesnicia

Cand cele pieritoare te uimesc,

Si cum va fi acolo bucuria

Cand mari minuni aici te coplesesc?...

Marire, Doamne, inchinare Tie

Pentru intelepciunea-Ti minunata

Care-a zidit in ei spre vesnicie

Un univers de dragoste curata!



B.C. 21 iunie 2006