Poezie Alb de lumină

Între Tine şi mine sunt eoni lumină

Distanţe ce nu se pot măsura

Între mine şi Tine e-o inimă plină

De-nmiresmată prezenţa Ta.



Doamne, când alţii orbecăie-n noapte

Fără să ştie drumul curat

Eu îngenunchi cu roiul de fapte

Şi simţuri, aici, în stupu-mi mirat.



Terebinţi ai cântării îmi zboară din gând

Unşi pe urechi şi pe buze cu nard.

Poposesc la Golgota, pe Fiu sărutând

Şi-n raza iubirii se-mbracă şi ard.



Aici au văzut divinul murind,

Aici se-mpreună cer şi pământ,

Izvoarele harului curg şopotind

Sahare umplând, de viaţă şi cânt.



Ţi-aduc drept ofrandă de crin şi opal

Crepusculul blând din duhul meu jerb

C-atunci când în el Tu cobori sideral

Cuvintele-mi toate sunt salturi de cerb.



Şi inima, Doamne, mi-e privighetoare,

E-un curcubeu în noapte şi cnut

Şi ca o albină cu moi aripioare

Goneşte spre casă cu dor senectut.



Între mine şi Tine norii dispar,

Îşi mută în scorburi orfane chilia.

Între Tine şi mine zorii apar

Când alb de lumină adulmec vecia.





Nicholas Dinu

August 20, 2007