Poezie De te căieşti

Degeaba te frămânţi şi strigi,

Atunci când treci prin văi de plângeri,

Alergi, te zbaţi ca să învingi,

Împins de propriile-ţi convingeri.



Te lupţi cu morile de vânt,

Fără să ţii în seamă sfatul,

Ce l-ai primit prin Sfânt Cuvânt,

Căci ai ales model, stigmatul.



Te-ai complăcut în compromis,

Când căldicel, când foarte rece,

Uitând de tot ce ai promis

Şi mai ales, că viaţa trece.



Astăzi tot cerul plânge, trist,

Văzând cumplita ta trădare,

Căci pentru tine, muri Crist,

Iar tu, trăieşti în nepăsare.



Într-un amurg însângerat,

Pe un fundal cu lună plină,

Se vede-n plan îndepărtat,

Un chip cu aură divină.



Şi ochii Lui, crâmpei de cer,

Privesc cu-atâta duioşie,

O taină-a vieţii, un mister…

E Darul Sfânt din veşnicie.



Te cheamă blând, cu glas duios,

Nu refuza chemarea sfântă,

Tu ai iertare prin Cristos,

Spre El acuma te avântă.



E scris în Cartea Vieţii, azi,

Dacă auzi a Lui chemare,

Să crezi şi pentru El să arzi,

De vrei să ai îndestulare.



Se vor deschide noi poteci,

Spre cer, spre zările albastre,

Iar când de-aicea o să pleci,

Vei fii cu Domnul, printre astre.



Vei fii o stea, vei lumina,

Cărări ce trec prin văi de plângeri,

Căci viaţa ta, trăirea ta,

Poate schimba demoni, în îngeri.



Acei ce te privesc acum,

Te pot urma, sau pot să fugă,

Spre cer există doar un drum,

Isus Cristos! Înalţă-o rugă,



Şi Tatălui din cer să ceri,

Să îşi reverse îndurarea,

Întoarce-te, ca să nu pieri,

De te căieşti, primeşti iertarea!



29/06/12, Barcelona