Poezie Iubirea (D.Ş.) (1)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 53
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/18390-iubirea-d-1]Iubirea (D.Ş.) (1)[/url]

Iubirea ce S-a arătat

Prin harul cel venit de sus,

La vremea dată ni s-a dat:

E Fiul Preaiubit – Isus!



Toţi zăceam în nepăsare,

În patimi, pofte – în păcat,

Dar în marea-I îndurare

Mântuitorul ne-a salvat.



Cine ar putea să facă

Ce-a făcut Cel Preaînalt?

Cine-ar renunţa la viaţă

Pentru altul, vinovat?



Sau care judecător,

În loc să aplice legea,

Devine apărător,

Suferind chiar el pedeapsa?...



Nu putem să înţelegem

Pe deplin iubirea Sa;

Nu putem ca să cuprindem

Infinitul, Nemurirea!



Dar, cât Îl putem cunoaşte,

Să-L iubim cu tot ce-avem

Şi să-I dovedim prin fapte,

Nu doar vorbe să avem!



Dragoste ne cere Domnul,

Aşa cum El mult ne-a iubit;

De cu ură speli piciorul,

La ce folos? Eşti ipocrit!



Căci ţinta este slujirea,

Nu un obicei de formă!

E jertfirea şi smerenia,

Nu poziţie şi faimă!



O, de-am înţelege-aceasta

Căutând dragostea, pacea!

De-am căuta unitatea

Şi-am răstigni toată firea!...



Iar, fiind oameni cu greşeli,

Să ne apropiem de Domnul

Cu căinţă şi nădejdi

Că El ne dă şi azi harul.
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Iubirea (D.Ş.) (1) | Salvatorul.ro
meniu prim
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică. ( Ioan 3:16 )