Poezie Un ultim vis

1. Şi-ai mei au crezut că vor zbura,

cândva

cu aripi de soare,

spre soare,

şi-au adormit netreziţi încă

nici de vreun arhanghel zburător

nici de înţelepciunea vecinilor mei.





2. Şi lumea a născut zburători,

nevăzători,

fără dorinţă de-a mai zbura

cândva,

cu aripi de soare,

spre soare,

şi-au adormit şi ei

la fel de netreziţi ca şi străbunii mei.





3. De câteva saptamani sau luni,

se strigă din genuni,

pe la colţ de noapte

şi pe la colţ de zi

că ai mei nu se vor mai trezi

nici măcar în zori

când va răsări soarele.







4. Şi nimeni, aproape nimeni,

nu-mi mai dă aripi

nici în ultimul meu vis

să zbor spre Paradis,

cu aripi de soare,

să-mi culeg nemurirea

din grădinile Tatălui meu

şi din pomii de pe marginea apelor vii.





5. Dar eu am visat

că va trece somnul

şi însuşi Domnul

mă va trezi

în zori de zi

cu aripi de soare.

Se vor trezi atunci

din livezi şi din lunci

numai străbunii mei!