Poezie Aruncă-ţi pâinea !...

Aruncă-ţi pâinea!...



Aruncă-ţi pâinea peste ape

Şi după multă vreme, iarăş,

O vei găsi cât mai aproape

În jurul tău, într-un tovarăş!



Împarte porţii cât mai multe

Şi frânge-o-n şapte şi în opt,

La suflete ce vor să-asculte

Căci grâul este alb şi-i copt!



Azi, tu nu ştii ce nenorocire

Poate să dea peste pământ,

Şi timpul cel bun de vorbire

Se va-ncheia pentru Cuvânt.



Când norii au destulă ploaie

Şi-o plimbă pe aripi de vânt,

O varsă-n stropi şi în şiroaie

Spre-a uda rodnicul pământ.



Şi, ori încotro copacul cade

La miazăzi sau miazănoapte,

Pe-acelaşi loc, neurnit şade

De nu-i urnit de braţe apte.



Căci cine după vânt priveşte

Nu va avea timp, a sămăna,

Şi-acel ce norii, îi urmăreşte

La fel, nu va avea ce secera.



De-aceea, samănă sămânţa

Când zorii-ncepe dimineaţa,

Căci mai târziu creşte arşiţa

Şi e mai aspră de cât ceaţa!



Nu-i timp acum de odihnire

Din zori şi până... la-nserat,

Căci nu ne este dat în ştire

Ce va-ncolţi... din sămănat!



Flavius Laurian Duverna

19 august 2007