Poezie Amintire...

Amintire



Era un timp...când nu ştiam

Ce scop îşi are, viaţa în sine,

Atunci eu nu Te cunoşteam

Şi îndepărtat, eram de Tine!



Dar Tu, Te-ai îndurat, Isuse!

O! Şi m-ai cătat şi m-ai găsit,

Şi bucurii scumpe, nespuse,

În sufletu-mi gol, mi-ai sădit.



Şi-a fost atunci o viaţă nouă

Umplută de-al dragostei dor,

Ce lumina ca stropi de rouă

Când cerul n-are pic de nor.



Şi când cu zel şi cu ardoare

Toţi cei tudiţi şi împovăraţi,

Prin rugi fierbinţi, stăruitoare,

Sub jugul Tău erau chemaţi.



O! Cât aş da, să mai trăiesc

Sfintele clipe, în consacrare,

Mânat de dorul sfânt ceresc,

Să chem la Tine, pe oricare!



S-aud cum sfintele Cuvinte

Curg ca balsam vindecător,

Peste toţi cei ce iau aminte,

La-ndemnul cald şi salvator.



E vreme acum de cercetare

Mai mult şi tare, ca oricând,

Căci semnele sunt grăitoare

Al timpului sfârşit, marcând.



Să fiu ca sluga credincioasă

Ce-mparte zilnic hrana bună,

La toţi ai săi, iubiţi din casă

Şi-n timp de pace şi furtună!



Flavius Laurian Duverna

19 august 2007