Poezie Marea trimitere

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 77
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/18425-marea-trimitere]Marea trimitere[/url]

(Matei 28:19-20)



Timpul se scurge, fluviu-nvolburat,

Ducând evenimente în uitare,

Însă memoria le-a consemnat

Pe cele ce pământul le-a schimbat,

Fapte ce au urmări nepieritoare.



Să ne oprim, privind înspre trecut

La început de eră-n Galileea,

La un eveniment bine ştiut

Din multele care s-au petrecut

Pe locurile-acelea-n vremea-aceea,



Când pe un munte Domnul înviat

Înconjurat de mica Lui oştire

(Cei unsprezece care L-au urmat),

O nouă strategie i-a-nvăţat:

De-a cuceri pământul prin iubire.



"Duceţi-vă, le-a poruncit Isus,

Ducând în beznă sâmburul luminii

Şi de la răsărit pân-la apus

Să faceţi ucenici, precum v-am spus,

Să-i botezaţi în Numele Treimii."



Din pisc în pisc sunând, din deal în deal,

Ecou reverberat din stâncă-n stâncă,

Dus prin milenii de al vremii val

Se-aude şi azi, tot mai actual,

Îndemnul de atunci, valabil încă.



Să ne-nrolăm în oastea lui Isus

Şi pentru El să cucerim pământul;

Suntem ai Lui, însă atâţia nu-s,

Să îi salvăm ducând ce-avem de dus,

Adică ceea ce-am primit: Cuvântul.



"În toate zilele Eu sunt cu voi"

A mai rostit Isus în Galileea,

Şi azi, simţind puterea Lui în noi,

Să fim în lupta dragostei eroi

Căci pentru focul ei purtăm scânteia.



Amin

Vulcan, 17 aug. 2007





SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Marea trimitere | Salvatorul.ro
meniu prim
Primește în inimă doar ceea ce vine dintr-o inimă!