Poezie Defăimare (1)

DEFĂIMARE

29.12.2006

Petru Coman

Petroșani

Mă-ntreb mereu... mereu stau si gândesc

Unde-i puterea ? De ce nu propășesc?

Ce se întâmplă ? De ce-i această stare... ?

Pe Domnul vreau să-l văd prezent în Adunare.



Credința-i tot mai slabă, iar Focu-aproape stins

Aș vrea, Isuse dragă, să nu mă lași învins . Cred, Bunule Părinte, că vana de izvor

Nu are gustul dulce și-apoi otrăvitor...



Mă-ntreb unde-i problema și ce s-a întâmplat ?

Când oare defăimarea pe cel sfânt a schimbat ?

Clevetire, bârfă, umilire, vorbă rea, disprețuire,

Ochiul rău și calomnie, batjocură, ponegrire...



Toate-acestea-s defăimare

Ce fac dezastre-n adunare

Când fratele pe frate îl vorbește

Din calomnie, dispreț... nu se oprește.



Așa crezi că-ai să faci a Sa lucrare ?

Trezește-te, te judecă să fii de-astăzi în stare

Să mângâi, să îmbrățișezi, să fii cu-acela care

Te-ajută să te-ndrepți, să scapi de defăimare.



Tu nu poți ca să-Mi spui azi : Tată !

Căci viața, vorba și inima-i pătată.

Când Focul Sfânt va coborî îndată

Atuncea va-nnoii ființa ta deodată.



Atuncea vei vedea că-n har și în putere

Stă neclintită biruința ce Duhul Sfânt o cere.

Cel care stai și asculți... oricare...

Apleacă-te în rugă și cere îndurare...



" O vino Tu acum, o Bunule Părinte

Și-aprinde Focul Sfânt ca mai-nainte

Ca să-i iubim pe toți ca-ntâia dată

C-o inimă și-o dragoste curată.



Spre Tine rugi fierbinți să înălțăm

Dă-ne puterea să nu defăimăm

Să nu mai umilim nicicând pe frați

Să ne-nnoiești, să fim de acum schimbați.

Amin