Poezie IN SANCTUARUL AMINTIRILOR

ÎN SANCTUARUL AMINTIRILOR



În sanctuarul drag al amintirilor vieţii

Pătrund ades’ şi meditez profund

Şi văd cum Tatăl din anii tinereţii

Mi-e Turnul de scăpare în care mă ascund

Realizez ce mare-a fost iubirea

Ce-a revărsat-o zi de zi în viaţa mea

Şi cât de mult mi-a-nsufleţit slujirea

Şă pot să Îl slujesc şi-n vreme grea

Şi-mi trec prin gând atâtea situaţii

În care-am fost aproape de neant

Când, parcă, Terra nu mai avea fundaţii

Şi toate se mişcau în ritmul aberant

Când mult nu mai era pân’ la cădere,

Până la falimentul ce mă aştepta

Căci Lucifer întuneca a mea vedere

Voind să râdă când m-oi scufunda

Dar Cel ce în vechime a despicat o mare

Să treacă un popor ca pe uscat

Mă ridica din starea cea copleşitoare

Pe stâncă mă ducea întreg, nevătămat

Şi-apoi mă-nveselea cu mângâieri divine

Redându-mi pacea pierdută în necaz

Şi mă hrănea din binecuvântata-İ pâine

Să fiu din nou cu gândul treaz

O, n-am cuvinte să îmi exprim recunoştinţa,

Să-İ mulţumesc pentru belşugul de-ndurări

Că m-a-ntărit să nu îmi pierd credinţa

Să pot sfârşi călătoria pe dreptele cărări

Sunt pline de dulceaţă momentele în care

Mă poartă gândul în vremuri ce-au trecut

Şi mă hrănesc din plin cu stări fermăcătoare,

Cu stări în care bunul Tată mi-a fost scut

Acolo-n sanctuar pătrund şi văd traseul

Pe care-am mers în viaţa-mi de pribeag

Cu luptele menite să biruiască eul

Ca numai Domnul Savaot să-mi fie drag

Acolo sunt cuprins de linişte, de pace sfântă

Iar valul nostalgiilor mă farmecă nespus

Trudita-mi inimă se odihneşte; apoi cântă

Aducând onor aprins Mântuitotului Isus

E-o taină şi-o minune să pot privi ’napoi

La crâmpeie din trecutele evenimente

Să pot să văd cum în ispite şi-n nevoi,

În frământări, suspine, boli şi accidente

A-ntervenit întotdeauna braţul încercat

Dându-mi tăria să pot să merg pe Stâncă

De unde am fugit în ceasul blestemat

Când n-am lăsat în mine iubirea Lui adâncă

Ce bun a fost cu mine în anii ce s-au scurs

Păstorul blând ; El m-a ghidat spre stele

Iar când m-am întinat cu humă pe parcurs

El Însuşi a venit ca să mă spele

Şi-aceste amintiri ce-mi năpădesc fiinţa

Când intru-n sanctuarul de care v-am vorbit

Îmi dau entuziasm să-ndeplinesc cerinţa

Cu care preasfântul Creator m-a-nvrednicit

Când ies de-acolo sunt plin de-a lui lumină

Să pot parcurge drumul care-a mai rămas

Alături de Acel ce vrea să mă susţină

La orice povârniş, sau curbă, sau popas

Îl voi sluji cu consacrare pân’ la moarte

El mi-a încredinţat stindardul ce-l ridic,

Mi-a dat un scop, o misiune şi o Carte

Şi-un Răscumpărător care mi-e Rge şi Amic.



7 August, 2007