Poezie ... fara cuvinte...

m-am trezit brusc şi am început să strig....



iar sunetele s-au izbit de cărămizi

curgând pe perete litere de cretă

ce ningeau pe podea

o pulbere fină de cenuşă...



inimi de piatră le-au înlocuit pe cele arse

şi parcă sunt mai rezistente...

la sentimente...



butoane...

au luat în biserici

locul la icoane...



şi în confesional

un tip banal

numără păcate

şi dă indulgenţe...



plătite, fireşte

căci banii...produc penitenţe....



păcate? ele sunt de când lumea...

nu mă mir...

dar stau ore în şir

să privesc împietrirea

ce-a cuprins omenirea...



şi valul se întinde,

tot mai mare...

mi-a ajuns la picioare...

şi mă prinde...

mă-nfăşoară...

şi ghiare de ghiaţă se-ndreaptă

spre inima ce încă mai bate...



m-am trezit brusc şi am început să strig....



....până când lacrimi mari, ţâşnesc

din ochii orbi ai timpului

ce se sfărâmă în clepsidră...



...până când mâna o întoarce

cu susul în jos...

şi totul se reia de la început...