Poezie FĂ-MĂ DOAMNE…

Fă-mă Doamne, nor de ploaie

În deşertul însetat,

Ca să ud cu-a mea fiinţă

Ce era pustiu, uscat!



Fă-mă Doamne, strop de rouă

Peste frunze, dimineaţa,

Să mă soarbă c-o privire

Soarele, ’nălţîndu-şi faţa.



Fă-mă Doamne, o fîntînă

Cu-apă dulce de izvor,

Ca să potolesc cu mine,

Setea celui călător.



Şi-n a drumului răscruce

Fă-mă Doamne, pom cu poame,

Ca oricine-ntinde mîna,

Să nu sufere de foame.



Far în noaptea cea adîncă,

Luminînd prin ceaţa deasă,

Cînd corabia-n furtună

Caută drumul spre "acasă".



Dar, mai mult, mai mult din toate,

Cupă plină-aş vrea să fiu

Cu iubirea Ta, Stăpîne,

Dumnezeul meu Cel Viu!