Poezie Nasterea Domnului (4)

Pe cer, în noaptea-aceea, ardea un colb de stele

De-asupra omenirii cu păcătoase gloate,

Cu Regi, pe fruntea căror sclipeau coroane grele,

Cu-împărății supuse pe veci pieirii toate...



Și-atunci, în noaptea-aceea senină și adâncă,

Zăriră magii lumii, pe cer, o mare stea,

O stea străluminată, nemaivăzută încă,

Și-au fost purces, cu daruri, călăuziți de ea !...



Căci - cititori în stele fiind în noaptea humii -,

Trei magi știau că vine, cu strălucire foarte,

Iisus Mântuitorul sau Împăratul lumii,

Cel Care-avea să calce cu moartea peste moarte ?...



Ei au știut că-n lume Cel care-avea să vină,

Va -ntuneca, prin mila-I, toți regii și-împărații :

La slabi va da toiege, la orbi va da lumină,

Va sătura flămânzii, va adăpa-nsetații !...



Și L-au aflat pe-Acela a Cărui sfântă milă,

Ca soarele venit-a pe oameni să-i mângâie,

Și magii-ngenunchiară pe umedă argilă,

Și daruri I-au dat : aur, și smirnă, și tămâie !...



Atunci, berbecii, boii, vițeii și asinii,

Cu-al răsuflării abur, au încălzit pe-Acel

A Cărui sfântă frunte urma s-o -ncingă spinii,

Și-n cuie mari, pe cruce, să-L bată Israel !...