Poezie DEFAIMARE

DEFAIMARE 29.12.2006

Petru Coman

Ma-ntreb mereu... mereu stau si gandesc Unde-i puterea ? Dece nu propasesc?

Ce se intampla ? De ce-i aceasta stare... ?

Pe Domnul vreau sa-l vad prezent in Adunare.



Credinta-i tot mai slaba iar Focu-aproape stins

As vrea Isuse draga sa nu ma lasi invins . Cred Bunule Parinte ca vana de izvor

Nu are gustul dulce si-apoi otravitor...



Ma-ntreb unde-i problema si ce s-a intamplat ?

Cand oare defaimarea pe cel sfant a schimbat ?

Clevetire, barfa, umilire, vorba rea, dispretuire,

Ochiul rau si calomnie, batjocura, ponegrire...

Toate-acestea-s defaimare

Ce fac dezastre-n adunare

Cand fratele pe frate il vorbeste

Din calomnii, dispret... nu se opreste.



Asa crezi ca-ai sa faci a Sa lucrare ?

Trezeste-te, te judeca sa fii de-astazi in stare

Sa mangai, sa imbratisezi, sa fi cu-aceea care

Te-ajuta sa te-ndrepti, sa scapi de defaimare.



Tu nu poti ca sa-Mi spui azi : Tata !

Caci viata, vorba si inima-i patata.

Cand Focul Sfant va cobora indata

Atuncea va-nnoi fiinta ta deodata.



Atuncea vei vedea ca-n har si in putere

Sta neclintita biruinta ce Duhul Sfant o cere.

Cel care stai si asculti... oricare...

Apleaca-te in ruga si cere indurare...



" O vino Tu acum, o Bunule Parinte

Si-aprinde Focul Sfant ca mai-nainte

Ca sa-i iubim pe toti ca-ntaia data

C-o inima si-o dragoste curata.



Spre Tine rugi fierbinti sa inaltam

Da-ne puterea sa nu defaimam

Sa nu mai umilim nicicand pe frati

Sa ne-nnoiesti, sa fim de-acum schimbati.

Amin