Poezie Arată-mi Doamne...

Arată-mi Doamne...



Arată-mi Doamne, slava Ta

În murmurul blând şi subţire,

Şi eu ascuns în stâncă-oi sta

Pân-ce vei trece-n strălucire.



Aş vrea s-o văd şi să o simt

Cum Ea în cale răspândeşte

Miresmele, în locu-mi strimt,

Şi trup şi suflet 'mi-ntăreşte.



Sub influienţa ei preasfântă

Să capăt noi puteri cereşti,

Şi inima-mi, ce se frământă

Să ştiu că Tu, o-nsufleţeşti.



Şi-nconjurat de-a Ta mărire,

Cuprins fiind şi înveşmântat

De-a sale raze, în strălucire,

Smerit şi-umil, să fiu plecat.



Să văd că eu, nu sunt nimic

Ci numai slava-Ţi este totul,

Şi chiar c-oricât aş fi de mic

În grija Ta, sunt în tot locul.



Ascuns sub stânca de granit

Sub adăpost de piatră rece,

Prin slava-Ţi... să fiu ocrotit,

În susur atunci de vei trece.



Să laud dragostea Ta mare

Pentrucă Tu, mă cercetezi,

Şi-n zilele de grea-ncercare

Îmi dai atâtea...mari dovezi.



Speranţa să nu mi se piardă

În strâmtorări, oricâte-ar fi,

Ci inima-mi, s-o faci să ardă

Ca torţa aprinsă-n zori de zi!



Flavius Laurian Duverna

05 august 2007