Poezie Solomon si Sunamita (1)

Solomon şi Sunamita





Privesc departe spre Sion

prin veacuri înaintate

şi-aud ecoul dintr-un ton

vibrând peste cetate.

Ierusalimul e-n amurg

sub brazda argintie,

izvoarele la vale curg

domoale spre câmpie.



Sclipea palatu-n raze lucii

şi în culori de astru,

în parcul de smochini şi nuci

stă Solomon sihastru.

Şi visurile-i ce se nasc

în zare de-astă data,

sunt izvorâte din Damasc

de dorul dup-o fată.



De-o fiică de neam sirian,

de-o ciobăneasă sclavă.

Ce te-a legat o, Solomon

ce stai pe-atâta slavă?

Tu stai pe tron – ea stă la oi,

tu-n slavă – ea la stâna.

O, nu sunt fete pe la noi

de zici că e regină?



O, cine-i altul mai presus

un împărat ca tine.

În neamul tău o, câte nu-s

crăiese şi regine.

Tu ai şaizeci la curtea ta,

optzeci de ţiitoare.

Mă mir că-n minte poţi purta

un chip de servitoare!



Cum porti tu florile din strat

o mie rupte-n mână.

Tu ai regine la palat

şi vrei s-aduci din stâna?

Când te aud cum o descrii

în versuri de tot stilul,

ca ea nu-i alta pe pământ

o, e departe Israelul?





Şi dacă n-am cunoaşte-o chiar

că nu e stil de floare,

e arsă, parc-ar fi de jar

de razele de soare.

Tu o faci mai mult ca un trandafir

şi munte de tămâie.

Şi-ncepi atâta s-o descrii

din cap până-n călcâie.



O, ce va spune un popor

de tine rege în slavă?

Când tu îmbătat eşti de amor

te-a fermecat o sclavă.

Tu-o vezi cum alta-n lume nu-i,

o faci şi porumbiţă.

Şi-ncepi atâta s-o descrii

cum n-are-n lume soaţă.



Aud mereu acelaşi ton

în versuri ziua-ntreagă.

Şi spui că-i laşi regat şi tron,

atât îţi e de dragă.

Preferi la stână să te duci,

sau păzitor la vie.

Preferi pe orice drum s-apuci,

de ce ai vrea să vie?



Repetă versul ce l-ai spus

cântându-ţi trista soartă.

Când tu acas la ea te-ai dus,

şi i-ai bătut în poartă.

Şi ea răspunsu-ţi-a din pat

dar făr să iasă-afară:

"M-am dezbrăcat şi m-am culcat,

şi cum să mă-mbrac iară?"



Aşa de rece te-a respins

din partea ei copila,

Nici simţ de om nu a simţit,

nici dragul şi nici mila.

Afară-ncet se revărsa

un vânt de sud cu ploaie.

Dar ei nici pic nu îi păsa

că hainele-ţi înmoaie.



Şi nici că-n pieptul tău de foc

purtat-o-ai în noapte

prin munţi, prin văi, prin orice loc

pentru-a iubirii şoapte.

Tu te-ai întors pe-acelaşi drum

fiebând în gelozie.

De ce mă-ntreb şi eu acum,

de ce n-a vrut să vie?



O, ce-ai pierdut, o, Solomon

de plângi o ciobăneasă.

Cu sila vrei s-o duci pe tron,

s-o faci împărăteasă?

Târziu în noapte s-a trezit

că nu a făcut bine,

şi te-a strigat, te-ar fi dorit,

ieşit-a după tine.



Dat tu de mult ai şi plecat,

nici n-apărură zorii.

În ceasul nopţii-ntârziat,

au prins-o păzitorii.

Bătut-o şi-au rănit-o rău,

era aproape moartă.

Şi-a plâns ea mult că n-a venit

când i-ai bătut în poartă.



Şi-acuma ce folos că plângi?

Distrus eşti de-o copilă!

C-au dus-o cei străini pe mâini

zdrobită fără milă.

Tu între regi eşti renumit,

te ştie orice ţară,

palatul ce l-ai construit,

şi-nţelepciunea-ţi rară.



Şi slava ta, şi tot ce ai

cum poţi a înţelege?

Pentru-o copilă să te dai,

o, ce-ai în tine rege?

Ziua şi noaptea o discuţi,

cum n-ar fi altă fată.

Ne pari a fi ieşit din minţi,

tu rege, altă dată.



Trecut-au mulţi ani rând pe rând

prin mintea mea slăbită.

Şi eu aşa ziceam în gând

c-o cauţi pe sunamită.

O, azi mă văd că-s păcătos

şi vin cerând iertare.

Căci tu prin Duhul lui Hristos,

cântai o taină mare.



O, Solomoane tot ce-ai spus

În vers de-a ta iubită,

e întâmplarea cu Hristos,

e-a doua Sunamită.

De două mii de ani Îl vezi

chemând-o-n gelozie.

Pe drum, acasă, prin livezi,

dar ea nu vrea să vie.



O cheamă slava Lui mereu,

la slava Lui de rege.

Deşi e Fiu de Dumnezeu,

ea tot nu-L înţelege.

Tu ai bătut odată-n geam

Vorbind s-o chemi odată

Dar ea de Tine murmura

de fiecare dată.



O, spune suflete ce stai

s-asculţi acestea toate:

De când te cheamă CRIST la rai,

de când la poartă-ţi bate?

El nu mai poate de-al tău dor,

de-atâta timp de cheamă.

De-atâtea veacuri bate-n geam

crezând c-o să-ţi dai seama.



Văzut-ai tu atâta dor

în lume la vreun mire?

Să-i fi aprins atâta dor

mireasa în iubire?

Să vină El, cerul lăsând

şi dezbrăcat de slavă,

să-L vezi în Ghetismani plângând,

de dorul tău, o sclavă!



Mai mult ca roaba de la oi

pe Solomon să-l poarte.

Pe Crist iubirea pentru noi

L-a dat chiar şi la moarte.

Să-L vezi cu sufletu-mbătat,

luând o cruce-n spate,

şi-o urcă, urcă ne-ncetat

în timp ce altu-L bate.



Şi parcă orice spin şi cui,

şi lovituri de bice,

le capătă-n iubirea Lui,

răbdând, nimic nu zice.

Şi-atunci pe cruce când L-au pus

cu lacrima-n iubire,

pe faţa Mirelui Isus

şi-atunci vedeai iubire.



Parcă pe braţe te-ar fi prins

ca pe-un copil, o mamă.

De-amorul ce era aprins

nimic nu-ţi lua în seamă.

Aprins de-amorul tău cel viu

ascultă-L cum se roagă:

„O, Tată iartă-i căci nu ştiu"

şi-atunci îi erai dragă.



Tu îi întindeai oţet în sus

ca să I-l pui pe buze,

iar dragostea ce-ardea-n Isus,

şi-atunci îţi căuta scuze.

Tu te-ai văzut în ochii Lui

atât de mult iubită.

Ca Solomon poţi chiar să spui,

tu Lui eşti Sunamită.



Ah, bine-ar fi s-asculţi cu drag,

pe Solomon cum cântă,

pe Mirele ce-ţi bate-n geam

să faci logodna sfântă.

Să dai divorţul la păcat

şi poftelor din fire,

Să fii cu sufletul curat

că L-ai pe Isus Mire.



O, dă-ţi dar haina veche jos

să-mbraci azi haina nouă,

şi-n veci de veci să fii cu El

pe tronul sfânt din slavă.



Fă dar acestea ce se cer

de vrei s-ajungi acasă,

la Solomon acel din cer

a lui Isus Mireasă.



Să ne-ntâlnim la un altar

la nunta pregătită.

O, fie-ţi ceasu-acesta, dar,

trezirea, Sunamită!



******



Iar voi ce azi simbolizaţi

tabloul nunţii sfinte,

să nu uitaţi

povestea dinainte.

Tu, mire ia-l pe Solomon

exemplu-n orice faptă.

Să dovedeşti prin slăvi şi rang

o minte înţeleaptă.



Să nu te uiţi la slăvi şi rang

făcând din ele lege,

căci în iubire toate cad

exemplu-i vechiul rege.

Iar tu mireasă şi mai mult,

cu pilda, cu povaţa,

pe mirele care te-a luat

iubeşte-l în viaţă.



Mă bucur că tu ai înţeles,

mai mult ca Sunamita.

Când ţi-a bătut,

tu i-ai deschis cu dragoste usita.

Şi noi am vrea în veci de veci,

să dovediţi unire,

că unde-s inimile reci

nu poate fi iubire.



Aşa cum voi v-aţi arătat,

o dragoste pe faţă,

pe ea vă fie cimentat

căminul pe viaţă.

La nuntă sus când o să fim,

chemaţi cu toţi acasă,

în Templul din Ierusalim,

să fiţi din nou Mireasă!





Amin!