Poezie Să mă smeresc

Să mă smeresc la poala crucii Tale

Să ardă lutul pământesc și eul meu

Și prin perdeaua lacrimilor grele

Să văd iubirea Ta de Dumnezeu.



Să se topească-n sânge de salvare

Răceala ce cu mâini dibace a-ncleștat

Inima mea de carne simțitoare

Și sufletul ce mult a alergat



Printre străini să-și afle împlinirea

Căci se simțea stingher, nefericit și gol

Și a aflat în lume doar pieirea

Deși pământului i-a dat ocol.



Dar n-a gustat din cupa pustiirii

Ce otrăvește veșnicia dintr-un vis

Ci a păstrat în taina curățirii

Trupul și gândul care nu s-a stins.



Și a rămas în minte treaz la șoapte

Ce încercau să se strecoare-ncetișor

Și n-a dat ascultare, nici dreptate

Cuvintelor care rănesc și dor.



Și s-a oprit la crucea-nsângerată

Proptită pe Golgota ce plânge iar

Și picurii din dragostea-Ți curată

Mă fac ca să primesc iertarea-n dar.



21 aprilie 2008